Jocurile copilăriei de ieri şi de azi: de la Hoţii şi vardiştii, Elasticul şi Lapte gros, la ecrane şi competiţii online

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jocurile copilăriei de altădată au farmecul lor FOTO Shutterstock

Cum să-ţi imaginezi copilăria fără poveste ori fără joacă? Noi, românii, avem jocuri care s-au schimbat foarte puţin în ultimele sute de ani. Prima atestare scrisă a jocurilor celor mici este a lui Antonio del Chiaro, secretar pentru limbile italiană şi latină al lui Constantin Brâncoveanu. În 1718, el povestea, în „Jocurile copilăreşti ale valahilor“, despre baba oarba, praştie, titirez, ţurcă şi altele asemenea.

„Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la Humuleşti,la cuptorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie,“ povestea Ion Creangă în „Amintiri din Copilărie“.

Cine nu-şi aminteşte de Hoţii şi vardiştii, Elasticul, Ţară, ţară vrem ostaşi, De-a v-aţi ascunselea sau Lapte gros? Odată cu Internetul şi cu tehnologiile digitale tot mai performante şi mai accesibile, copilăria s-a mutat, încet-încet, pe calculator. 

Citeşte aici despre farmecul jocurilor de altădată şi vezi cum s-a schimbat copilăria şi joaca în era digitală.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi