Intuiția, vocea calmă care vine din tine. Cum o deosebești de frici și gânduri: „Ea nu explică, nu cere dovezi. Doar știe”

Trăim într-o lume în care mesajul „ascultă-ți intuiția” a devenit aproape o mantră universală. Dar ce se întâmplă atunci când, în locul unei voci clare, în interiorul nostru se aude o orchestră? Vocea părintelui care avertizează: „Ai grijă, nu e suficient”. Vocea copilului rănit care șoptește: „Nu te poți baza pe nimeni”. Vocea rațiunii care calculează. Și undeva, aproape imperceptibilă, vocea intuiției care spune simplu: „Ai încredere. Ascultă-ți inima.” Cum recunoști vocea autentică în mijlocul acestui zgomot interior?

Gabriela Marc, psiholog clinician principal și lector universitar asociat la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, explică: „În interiorul fiecăruia dintre noi trăiesc mai multe voci, părți, euri, aspecte care poartă emoții și amintiri din diferite etape ale vieții. Copilul interior păstrează nevoile neîmplinite și frica de respingere. Părintele interior poartă regulile, grijile și criticile moștenite. Adultul conștient este cel care poate observa toate aceste voci fără să se piardă în ele.”

Acest proces, spune ea, se clarifică prin terapie: indiferent de orientare (jungiană, experiențială sau EFT) psihoterapia oferă un cadru pentru a „cartografia” spațiul interior. Nu pentru a opri „vocile”, ci pentru a le recunoaște: cine vorbește, de ce o face și cum poți răspunde dintr-un loc matur și iubitor. „Când copilul interior este ascultat, el nu mai strigă prin anxietate. Când părintele interior se simte recunoscut, nu mai are nevoie să critice. Iar când adultul conștient poate ține în brațe toate aceste părți, apare pacea”, spune psihologul.

Călătoria spre claritate

Pentru scriitoarea Marcela Lobos, această claritate s-a construit prin ani de lucru interior și printr-o practică pe care astăzi o predă, o formă de inițiere inspirată din tradiția andină. Ea povestește cum, la începutul uceniciei sale șamanice, descoperise „șaisprezece voci” în interiorul propriei minți. „Vocea bunicii spunea: Dacă nu riști, nu treci râul. Apoi vocea mamei o contrazicea: Fii atentă. Alte voci: frica, rușinea, tristețea, completau corul. Era aproape imposibil să știu ce vreau cu adevărat”, mărturisește Marcela Lobos.

„Pe măsură ce aceste straturi se desprindeau, am început să aud vocea clară a intuiției, una care nu vine din frică, ci din înțelepciune. Ea nu explică, nu cere dovezi. Doar știe.”

Vocea care vine din liniște

Gabriela Marc spune că vocea intuiției se deosebește ușor de celelalte: prin ton. „Nu are grabă, nu critică, nu cere justificări. Este acel știu fără cuvinte care vine dintr-un sentiment de aliniere cu Sinele interior. Când vorbesc fricile, tonul e tensionat. Când vorbește intuiția, corpul se relaxează.”

Această distincție se simte și somatic. „Corpul nu minte niciodată, dacă înveți să-l asculți. Pentru a recunoaște intuiția, e important să cultivăm spațiul interior: să ne permitem tăcere, să ascultăm ce se simte, nu doar ce se gândește.”

Atunci când alegem doar rațiunea, avertizează psihologul, apare o ruptură subtilă între minte și suflet. „Rațiunea organizează, dar nu simte. Intuiția simte, dar nu explică. Când o ignorăm, ne îndepărtăm de partea vie și spontană din noi. Rămâne o viață ‘corectă’, dar care nu ne aparține.”

În plan psihologic, ignorarea intuiției înseamnă a nu asculta Sinele. „Iar Sinele găsește mereu o cale de a ne readuce acasă: prin vise, emoții, corp sau dorința de schimbare”, spune Gabriela Marc.

Marcela Lobos completează din perspectivă spirituală: „De multe ori, vocile care ne separă de intuiție nu sunt doar personale. Sunt ecouri ale culturii: patriarhatul, consumerismul, sistemele care ne împing să cumpărăm și să poluăm. Acestea sunt zgomotul care ne îndepărtează de vocea vieții.”

Întrebată dacă există un conflict între rațional și emoțional, Gabriela Marc explică: „Nu e un război, ci o neînțelegere temporară. Creierul rațional vrea siguranță, cel emoțional caută sens. Când nu comunică, apare confuzia. Dar când învățăm să le punem în dialog, să ascultăm emoția fără judecată și să folosim rațiunea ca ghid, apare coerența.”

Psihologic, acest moment de coerență se simte ca o unificare: „Corpul se destinde, mintea se limpezește, iar inima prinde curaj. Intuiția nu se opune gândirii, o completează. Când cele două se aliază, viața devine autentică.”

Când mintea tace, inima știe, adaugă specialista. Sub toate vocile care se tem, se apără sau judecă, există una singură care te cunoaște cu adevărat: vocea intuiției. Când o recunoști, deciziile nu mai sunt doar corecte, ci au sens. Iar din acel moment, nu mai trăiești pentru a demonstra ceva, ci pentru a fi tu însuți, autentic, aliniat, viu.

Cum vorbește internetul despre intuiție

În fine, pe forumurile internaționale de psihologie, intuiția nu mai e privită ca o forță mistică, ci ca o formă de inteligență tacită. Oamenii o descriu ca pe o decizie care se formează în fracțiuni de secundă, bazată pe experiențe anterioare și recunoașterea rapidă a tiparelor. „Nu e magie”, scria un utilizator, „e doar creierul care procesează mai repede decât putem noi explica.” De aceea, uneori „știm” fără să putem explica. Creierul compară situația actuală cu mii de amintiri, iar corpul reacționează înainte ca mintea să verbalizeze.

Totuși, psihologia modernă ne arată că intuiția este mai precisă când sistemul emoțional e reglat, nu hiperactiv sau suprimat. Când sistemul nervos e în alertă, semnalele corporale pot fi interpretate greșit, iar reacțiile intuitive devin mai degrabă impulsive sau anxioase. Mai precis, atunci apar și „vocile” (în limbaj psihologic, aceste voci nu sunt halucinații, ci diferite părți ale sinelui care se activează în situații de stres), ci ca fragmente ale sinelui care încearcă să preia controlul. (Copilul interior speriat, părintele critic, vocea rațională, vocea care vrea siguranță... toate se activează simultan. Într-un astfel de haos interior, adevărata intuiție abia dacă mai poate fi auzită.)