Ingredientul care îmbunătăţeşte memoria şi alungă depresia. Are efect şi în cazul pacienţilor cu Alzheimer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turmericul este folosit ca leac în numeroase afecţiuni FOTO Shutterstock

Un nou studiu a demonstrat faptul că un simplu ingredient ne poate ajuta la îmbunătăţirea memoriei şi ne poate face, de asemenea, mai fericiţi, dacă este consumat în mod regulat.

Cu o aromă exotică inconfundabilă, turmenicul face parte din categoria condimentelor precum curry având o istorie în Orientul Mijlociu unde era folosit ca leac, condiment şi colorant pentru mâncare.

Găsit în turmeric, curcumina este recunoscută ca fiind un antiinflamator cu proprietăţi antioxidante şi este unul dintre puţinele condimente folosit atât ca mirodenie cât şi în tratamentul a numeroase afecţiuni – în India este apreciat de mii de ani pentru proprietăţile sale curative fiind o componentă principală a medicinii ayurvedice.

Publicat în „Jurnalul American de Psihiatrie Geriatrică“, studiul efectuat de Universitatea California din Los Angeles a examinat efectele turmericului asupra persoanelor cu pierderi uşoare de memorie legate de vârstă. 

„Consumat în fiecare zi, turmericul are capacitatea de ajuta pacienţii diagnosticaţi cu Alzheimer, dar şi pe cei cu depresie majoră“, a spus Dr. Gary Small.

Cei 40 de participanţi au avut vârsta cuprinsă între 50 şi 90 de ani şi au prezentat pierderi de memorie.

Astfel, jumătate dintre aceştia au primit 90 de miligrame de curcumină de două ori pe zi timp de 18 luni.

Dupa monitorizarea nivelurilor de curcumina in sange, studiul a constatat ca cei care au luat curcumina au avut imbunatatiri semnificative, atat in ce priveste  memoriea, cât si starea de spirit.

Persoanele care au luat curcumina şi-au îmbunătăţit memoria cu 28% în cursul celor 18 luni şi au prezentat, de asemenea, o îmbunătăţire a dispoziţiei lor generale.

Alungă depresia

Recentele studii făcute cu referire la calităţile acestui condiment au arătat că turmericul îmbunătăţeşte funcţionarea creierului. Turmericul inhibă cu până la 40% formarea plăcilor de proteine beta-amiloide, principala cauză a îmbolnăvirii de Alzheimer.

Proprietăţile sale antiinflamatoare sunt de folos în gestionarea bolii Alzheimer, fiind de un real ajutor în tratamentul depresiei.

Ca şi antioxidant, curcumina conţinută de turmeric este capabilă să neutralizeze radicalii liberi care creează probleme celulelor sănătoase cât şi membranei lor. Acest lucru o face să fie extrem de benefică în boli precum artrita în care caz radicalii liberi sunt responsabili de dureroasele inflamaţii ale articulaţiilor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată