INFOGRAFIE Cum scăpăm de mahmureală: remedii pentru petreceri fără dureri de cap

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spiritul Sărbătorilor înseamnă şi nenumărate pahare cu alcool, urmate de inevitabilele simptome neplăcute cunoscute drept mahmureală. Există zeci de remedii în lume, unele mai ciudate decât altele, care pot ajuta petrecăreţii să scape de starea de rău de a doua zi.

Îmbelşugata masă de Crăciun, dar şi cea de Revelion vor fi stropite din belşug cu alcool. Românii beau cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, în perioada care trece de la Crăciun şi până la Sfântul Ion, o cantitate de 30-40 de milioane de litri de vin şi aproximativ 3,5 milioane de litri de tărie, conform unor statistici date publicităţii anul trecut. De altfel, consumul de băuturi alcoolice se dublează în România, în această perioadă crescând cu 50% faţă de medie.

Vinul este băutura preferată de români cu ocazia Crăciunului, în vreme ce de Revelion se consumă în mod deosebit vinul spumant, după cum declara preşedintele Organizaţiei Patronale a Industriei Alcoolului şi Băuturilor Alcoolice „Garant“.

Însă, indiferent de băutura aleasă, excesele nu fac bine nimănui. Durerile de cap, senzaţia de greaţă, oboseala, setea şi ameţeala se numără printre principalele simptome ale mahmurelii, aşa că, dacă nu puteţi bea cu măsură, ar fi bine ca măcar să ştiţi câteva remedii cu care se combateţi stările neplăcute cauzate de consumul excesiv de alcool, ori unele care vă ajută să preveniţi problemele.

O veste bună ar fi să faceţi parte din procentul de 25%-30% din consumatorii de alcool care ar fi rezistenţi la mahmureală, conform unui studiu realizat la Universitatea din Boston.

Restul de 70% care se confruntă cu simptomele mahmurelii trebuie să reţină că starea de rău poate fi atenuată cu ajutorul a diverse remedii, dar nu eliminată complet. Încă un lucru la care ar trebui să reflectăm înainte de a da startul petrecerii este că mahmurelile sunt din ce în ce mai rele pe măsură ce îmbătrânim. Prin urmare, petrecere frumoasă şi fără dureri de cap!

Remedii ciudate, dar verificate

Locuitorii din fiecare zonă a lumii apelează la propriile leacuri antimahmureală, unele mai bizare decât altele, în dorinţa de a combate efectele nenumăratelor  pahare de băutură date pe gât la petrecerile de Crăciun sau de Revelion. Leacuri menite să scoată toxinele din corp, dar care îţi lasă în gură un gust ca de reţea de canalizare ar fi combinaţia germanilor de hering marinat cu muştar şi boabe de ienupăr sau deja clasica votcă în cazul ruşilor.

Pe de altă parte, francezii preferă cafeaua neagă, tare, cu sare. Japonezii înghit pe nerăsuflate ceai verde, danezii merg la saună, iar americanii se tratează cu un amestec numit Prairie Oysters – un ou crud mixat cu suc de roşii, sos Worcester şi oţet. De regulă, aceste remedii au un gust greu de suportat, iar eficienţa lor e discutabilă.

Managerul barului de la Hotelul Ritz din Londra, Bob Burton, a creat „The Hungover Square“, care costă aproape 16 euro şi care conţine o măsură coniac, una de lichior Fernet Branca, trei gâturi de bitter Angostura şi patru măsuri de suc de portocale peste care se toarnă şampanie rece ca gheaţa. Cel de-al doilea cocktail, „The Hangover Grand“, la 13 euro paharul, conţine în părţi egale vin de Porto, coniac şi lichior alb Creme de Menthe.

Pentru mahmurii cu mai puţine posibilităţi financiare, există leacuri băbeşti, care se pare că funcţionează. O idee ar fi să vă frecaţi pe frunte cu o ceapă crudă sau cu o cârpă umezită cu oţet. Se spune că seva de nalbă picurată într-un pahar cu apă va alunga şi cea mai aprigă mahmureală.

Se pare că doamnele, în vremuri demult apuse, strecurau extractul de nalbă în băuturile bărbaţilor ca pe un fel de antiafrodiziac atunci când avansurile lor nu erau binevenite. Ciorba de potroace, zeama de varză acră sau chiar o ciorbă de burtă dreasă bine cu oţet şi smântână grasă, printre cele mai cunoscute soluţii antimahmureală româneşti, ar fi la fel de eficiente.

Neal Yard, un specialist britanic în remedii naturiste, recomandă o infuzie ceva mai complexă de muşeţel, răşină parfumată, frunze de păpădie, creţuşcă, plantă medicinală cunoscută şi ca barba-caprei, şi coada şoricelului. Alte remedii contra mahmurelii sunt comprimatele Alka-Seltzer sau calciu şi magneziu Berocca, care se găsesc în farmacii.

Citeşte şi:

Cât de des consumă alcool şi tutun tinerii

Harta consumului de alcool în întreaga lume. Cum se prezintă România

Tratament-minune pentru petrecăreţi: în 45 de minute, spun „Adio mahmureală!”

Mai multe pentru tine:
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie