În 2026 începe un nou ciclu cosmic. Ce aduce Anul Calului de Foc

0
Publicat:

După 60 de ani, potrivit zodiacului chinezesc, se intră din nou sub influența Calului de Foc, un simbol al schimbărilor rapide, al curajului și al deciziilor radicale.

Un ciclu cosmic important se încheie, iar un altul își face debutul sub semnul focului și al transformării. În 2026, astrologia chineză marchează revenirea Calului de Foc, un eveniment rar, care apare o dată la 60 de ani și care este asociat cu perioade de noroc, răsturnări de situație și instabilitate accentuată.

Această revenire simbolizează trecerea într-o etapă dominată de mișcare, ambiție și alegeri îndrăznețe, în care stagnarea devine imposibilă, iar adaptarea este esențială, astfel că anul 2026 promite o energie intensă, cu oportunități mari, dar și cu riscuri pe măsură pentru majoritatea zodiilor.

De ce revine Calul de Foc doar o dată la 60 de ani

Zodiacul chinezesc funcționează pe baza unei structuri complexe, alcătuită din 12 animale și cinci elemente fundamentale: metal, lemn, apă, foc și pământ. Combinația dintre animal și element se repetă abia după șase decenii, ceea ce explică raritatea Anului Calului de Foc, potrivit astrologului Click!, Lorina.

Ultima manifestare a acestui semn a avut loc în 1966. Între timp, Calul a fost influențat succesiv de alte elemente:

1978 – Calul de Pământ

1990 – Calul de Metal

2002 – Calul de Apă

2014 – Calul de Lemn

În 2026, ciclul complet se reia, aducând o energie considerabil mai intensă și mai imprevizibilă decât în anii anteriori.

Anul Nou Lunar va începe pe 17 februarie 2026, moment care marchează încheierea Anului Șarpelui de Lemn și debutul Calului de Foc. Tranziția este văzută ca una spectaculoasă: de la prudența, strategia și discreția Șarpelui, către dinamismul, impulsivitatea și forța brută a Calului.

Ce simbolizează Anul Calului de Foc

În tradiția chineză, Calul este asociat cu libertatea, curajul și dorința permanentă de mișcare. Atunci când este influențat de elementul foc, aceste trăsături sunt amplificate, transformând anul într-o perioadă explozivă, marcată de inițiative îndrăznețe, schimbări bruște și dorință de afirmare.

Pentru nativii din zodia Calului, anul aduce provocări importante în dragoste, carieră și sănătate. Evoluția este posibilă doar prin perseverență, iar succesul pe termen lung depinde de menținerea echilibrului interior, a stabilității financiare și a grijii față de sine.

Deși sunt lideri înnăscuți și greu de învins, Caii pot cădea ușor pradă impulsivității sau încăpățânării.

Odată maturizați și capabili să-și canalizeze energia, devin aproape imposibil de oprit: sunt rapizi în gândire, intuitivi, principiali și profund dedicați cauzelor pe care le consideră corecte.

Noroc și ghinion în 2026

Anul Calului de Foc vine cu o serie de repere astrologice importante.

Numere norocoase: 2, 7

Culori norocoase: roșu, roz, mov

Direcție favorabilă: Sud-Est

Flori norocoase: iris, iasomie, cală

Numere ghinioniste: 1, 6

Culori nefavorabile: negru, albastru

Direcție nefavorabilă: Nord-Vest

Dragoste, carieră și bani

Carismatici, energici și generoși, Caii se vor bucura de o popularitate crescută în 2026. În plan sentimental, preferă rolul dominant și sunt atrași de dinamica „vânătorii” romantice. Totuși, temperamentul lor vulcanic îi face mai compatibili cu parteneri calmi, răbdători și echilibrați.

Libertatea rămâne o valoare fundamentală, astfel că relațiile restrictive sau partenerii posesivi pot declanșa conflicte serioase și chiar despărțiri bruște, mai ales într-un an dominat de foc.

Profesional, Caii ies în evidență prin creativitate și entuziasm. Sunt foarte căutați în poziții de conducere sau în roluri care le oferă vizibilitate și recunoaștere. Munca monotonă sau lipsită de apreciere îi demotivează rapid, preferând proiecte care le stârnesc pasiunea, chiar dacă doar temporar.

Din punct de vedere financiar, anul nu aduce lipsuri majore, însă fluctuațiile vor fi frecvente. Acest lucru nu îi sperie, deoarece Caii tolerează ușor instabilitatea, adevărata lor problemă fiind plictiseala, nu riscul.

* Informaţiile din aceast articol nu au bază ştiinţifică.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
O altă vedetă dată afară de la Pro Tv. A avut aceeași soartă precum Cătălin Măruță: „O să fie foarte greu”