Horoscopul lunii august 2023. Schimbări majore pentru unele zodii, nou început

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luna august vine cu unele lucruri mai puțin bune pentru unele zodii. Finalul de vară vine cu unele energi negative care pot influența destine în perioadă următoare. Alți nativi, în schimb, au puterea să o ia de la capăt.

Horoscopul lunii august 2023 FOTO Shutterstock

Berbec

Provocările pe care energiile astrale și-au propus să vi le aducă-n față înclin să cred că vor deschide ușa unor manifestări creative fără de care altfel nu veți face față cu bine. Va fi nevoie și de talent organizatoric, dar și de cumpătare în ceea ce privește cheltuielile. Rămâneți departe de orice fel de riscuri sau activități dubioase, aventuri și fraude și păstrați de asemenea corectitudinea-n relații!

Ambițiile și dinamismul vi le veți manifesta încă din prima jumătate de august, doar că vă sfătuiesc să luați în calcul apariția de situații neașteptate care să dea planurile peste cap în special în sectorul bănesc! Aveți grijă să nu fiți chiar voi aceia care să le provoace, printr-o supraestimare a posibilităților reale pe care le aveți deocamdată la dispoziție sau dintr-o mândrie prostească.

Conflictele cu un partener nu sunt excluse, ceea ce poate duce la separare ori în cuplu, ori în afaceri. Pentru ultima variantă, corectitudinea în dialog și comunicare ar putea clarifica niște neînțelegeri.

La capitolul Sănătate, bolile cronice ar trebui să fie în sfera atenției voastre în special în a doua jumătate a lunii. Iar pentru a evita problemele digestive, va trebui să urmați o dietă, să limitați consumul de sare, afumături, alimente grase ori dulci.

Taur

August este o lună în care va trebui să vă reconsiderați conduita și comportamentul, să lăsați chestiunile profesionale deoparte și să vă ocupați mai mult de zona afectivă, emoțională, de familie, odihnă și relaxare. Iar la serviciu, nu forțați nota, nu vă încărcați cu sarcini grele, ci rezolvați doar lucruri obișnuite, curente. Pentru altceva nu prea există susținere astrală care să vă dea putere și forță.

Financiar, veți rămâne mai curând cu același venit pe care-l cunoașteți, poate câteva mici surprize plăcute, însă vor crește cheltuielile, iar de-aici poticnelile voastre în această sferă. Va trebui să rezolvați simultan mai multe probleme deodată, să alergați între casă și serviciu, să aveți grijăde cineva bolnav, să cheltuiți cu copiii ori să reparați ceva mare care se strică.

Spre final de august pot apărea tensiuni cu rudele, șefii sau colegii, așa că va trebui să munciți din greu pentru a realiza ce vă planificați. În plus, obligatoriu să tratați cu atenție orice informații și propuneri primite, pentru a preveni potențialele erori de socoteli și calcul și a evita astfel eventualele pierderi.

Medical, se pot ivi indispoziții și tot felul de crize pe fondul unei oboseli cronice sau a unei nervozități ce se poate manifesta prin bulimie.

Gemeni

Voi ar trebui să luați în considerare că nu toate țintele și obiectivele stabilite vor avea șansa de a fi bifate ca rezolvate. Vor veni schimbări pe care nu le bănuiți și multe vor avea ca motiv relația cu oamenii și reacțiile acestora, pentru că ce vă propuneți, nu puteți duce la bun sfârșit singur. Orice depinde și de alții. Vă așteaptă deci mult dinamism, veți urca și veți coborî ca-ntr-un carusel, veți traversa intrigi din culise, veți avea neînțelegeri la serviciu, iar voi veți deveni stresați și grăbiți, crescând riscul de a comite erori.

Financiar, cheltuielile vor crește iar veniturile ori vor fi mai mici, ori acelea pe care le cunoașteți dar care ar putea să nu fie suficiente. Dacă o să aveți nevoi urgente și nu veți face față, nu ezitați să apelați la rude pentru că cineva tot vă va ajuta. În plus, cel puțin în ultima săptămână de august, țineți-vă gura și nu vă dați cu părerea în fața șefilor sau a altor persoane cu autoritate! Riscați să rămâneți fără job.

A doua jumătate a lunii va trebui să vă ocupați mai mult de familie sau poate mai curând de reparații ori amenajări în casă. Dacă se vor ivi tensiuni acasă, mențineți-vă calmul pentru că ele vor fi trecătoare!

Pe parcursul întregii luni, vă recomand atenție crescută la drum!

Rac

Banii, poziția și cariera vor fi prioritare în luna august pentru voi. Achitați taxe, împrumuturi vechi, rate pentru alții sau ceva planificat altădată. Vă sfătuiesc în schimb să nu faceți noi împrumuturi și nici să dați voi bani altora. Nu din rea voință, ci ca măsură de protecție pentru voi în condițiile în care aranjamentele astrale sugerează riscuri. De asemenea, propunerile pe care le veți primi și care vor avea legătură cu banii trebuie studiate cu atenție și verificate. În caz contrar, un entuziasm gratuit din partea voastră o să vă coste scump. Nu vă lăsați deci influențați de alții, ci rumegați în liniște și izolare bine lucrurile și posibilitățile voastre reale.

Medical, acordați suficientă atenție stării voastre pentru că orice neglijență și superficialitate vă poate conduce la boală. Se impune și dietă, dată fiind vulnerabilitatea pe zona de intestine, ficat ori rinichi. Mișcarea să nu lipsească sau măcar ieșirile în natură!

Va exista o tendință la iluzii, din cauza căreia unii Raci vor începe să-și dorească multe, să se scufunde într-o lume a viselor și să piardă astfel contactul cu realitatea. Iar dacă vă bate gândul să rezolvați unele situații în instanță, acesta este un moment extrem de nefavorabil pentru a începe litigii și a rezolva probleme juridice.

Citeșete continuarea pe Click!.ro și află predicțiile pentru toate celelalte zodii.