Horea Bădău, despre evoluţia pandemiei: „Şcoala se va face online, nu vom mai pleca în străinătate. Va veni o criză cum nici nu-ţi poţi imagina“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horea Mihai Bădău FOTO Facebook

Horea Mihai Bădău avertizează cu privire la tendinţa oamenilor de a se deconecta de tot ce se întâmplă în perioada pandemiei. Lect. dr. la Universitatea din Bucureşti, Bădău este de părere că „mai rea decât coronavirusul va fi reacţia oamenilor vulnerabili psihic“.

Horea Mihai Bădău,  Lect. dr. la Universitatea din Bucureşti, Profesor-cercetător la Universitatea din Nisa şi Presedinte al Asociaţiei Consumatorilor de Media, scrie pe blogul personal despre cum vede evoluţia pandemiei, avertizând că situaţia se va înrăutăţi.

„Multă lume acum închide ochii, adică spune nu mai urmăresc situaţia, nu-mi pasă câte îmbolnăviri sunt etc. Ca să mă protejez. Mulţi închid ochii şi speră că atunci când îi vor deschide, nu va mai fi nimic. Asta va duce la traume severe. Pentru că arunci când vei deschide ochii situaţia va fi mult mai grea şi, pentru că i-ai închis, creierul tău nu se va mai adapta. Va avea un şoc. Deci nu închide ochii. Racordează-te la realitate. Permite-i creierului să se adapteze. Altfel va fi şocat când va vedea 2.000 de cazuri şi manifestări de stradă violente, cu mii de nebuni care şi-au pierdut minţile şi te va abandona. Adică îţi vei pierde şi tu minţile“, scrie Bădău.

Acesta recomandă oamenilor să urmărească cum decurg lucrurile pentru a „permite creierului să se adapteze“.

Cum crede Horea Mihai Bădău că va evolua pandemia:

„Vom ajunge la 2.000 de cazuri pe zi sau mai mult. Este posibil să se intre în stare de urgenţă, este posibil să se carantineze localităţi. NU uita că cel mai important lucru este să supravieţuieşti. Nu arunca banii, nu te relaxa înainte de vreme, după coronavirus va veni criza. Să te relaxezi acum este ca şi cum te-ai arunca de la balcon pentru câteva secunde plăcute de zbor. Asta înseamnă să mergi la mare acum şi să te expui la îmbolnăviri, asta înseamnă să faci cheltuieli acum…Sigur, poţi să nu te îmbolnăveşti…. şi dacă te arunci de la etaj sunt şanse să scapi cu viaţă. Există şanse şi şanse.

Mai rea decât coronavirusul va fi reacţia oamenilor vulnerabili psihic. Care vor avea (deja au) manifestări extrem de violente. Creşterea numărului de îmbolnăviri va obliga guvernul să impună restricţii, restricţiile vor genera reacţii violente din partea oamenilor tulburaţi mintal. Asta va fi cel mai grav. Ne vom uita la televizor şi vom vedea o lume populată cu zombies care aruncă cu cockteiluri Molotov, care au tot felul de manifestări violente, dintr-un singur motiv: că nu pot accepta realitatea. Acceptarea realităţii le depăşeşte puterile psihice şi atunci vor distruge totul, exact aşa cum un bolnav dintr-un salon de psihiatrie distruge tot şi chiar îi omoară pe cei din jur. Deja se vede vârful aisbergului. Doi oameni tulburaţi mintal, Oana Lovin şi Mălin Bot (despre el cred că este tulburat mintal, pentru că îi aduce profit, câştigă 3.545 de dolari pe lună numai din donaţiile primite pentru video-urile cu scandal) s-au luat deja aproape la bătaie ieri. Este numai începutul. Subliniez cuvintele: este numai începutul. Este o glumă, dincolo de care e prăpastia. Uitaţi-vă în Serbia. Nimeni nu mai are încredere în guvern. Şi încearcă în fiecare zi să incendieze Parlamentul. Se va întâmpla şi la noi. Pentru că nu se schimbă oamenii compromişi, se merge cu ei până în ultima secundă, până în groapă. În alte ţări se dă demisia, se schimbă aerul. Se linişteşte lumea. La noi, nu.

Şcoala se va face online, nu vom mai pleca în străinătate. Va veni o criză cum nici nu-ţi poţi imagina, aşa cum nici nu-ţi puteai imagina ce ar putea face un virus.

Te gândeşti că eşti tânăr şi nu vei avea simptome grave? Uite câteva veşti: ultimele studii arată că coronavirusul afectează în mod iremediabil plămânii şi alte organe interne, inima, rinichii, chiar şi pielea. Nu simţi asta imediat, dar rămâi cu urmele coronavirusului pe viaţă. Doi la mână: au început masiv reinfectările. Ce înseamnă asta? Două lucruri: 1. că în foarte multe situaţii coronavirusul rămâne în organism nedetectat, se ascunde, exact aşa cum face virusul herpetic şi, atunci când îţi scade imunitatea, te trezeşti cu un herpes de toată frumuseţea – la fel şi cu coronavirusul. Unele organisme îl elimină total, altele nu. 2. Nu există imunitate decât în 5-6% din cazuri. Adică doar 5-6% dintre cei care au făcut infecţia dezvoltă imunitate şi nu o mai fac a a doua oară. Imunitatea de turmă a fost un vis. Nu există.

Şi, dacă eşti pilaf după ce ai citit aceste rânduri, să-ţi dau şi o veste bună: coronavirusul a suferit o mutaţie şi asta înseamnă că nu mai este atât de ucigaş, dar este mult mai contagios. Se şi vede. Deci nu vei muri. Dar te întreb: vrei să stai în spital, 14-50 de zile şi să ieşi de acolo cu plămânii varză? Dacă da, du-te la mare, printre toţi inconştienţii care nu poartă măşti şi trăieşte-ţi viaţa ca înainte. E un mod de a-ţi lua adio de la ea“, susţine Horea Mihai Bădău pe blogul personal.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete