Greşeli pe care le faci la job fără să ştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se poate întâmpla să ai zile în care simţi că îţi este extrem de greu să dai randament la job, însă acest lucru este posibil să fie din cauza unor obiceiuri contraproductive.

Chiar şi oamenii deştepţi pot să ia decizii foarte proaste. Asta nu pentru că pierd foarte mult timp cu deliberările, ci pentru că nu mai acordă niciun pic de timp pentru gânditul înainte. Facem lucrurile pe pilot automat şi asta se vede.

Fă mai întâi lucrurile grele

Unii numesc asta „a mânca o broască vie“, referindu-se, bineînţeles, la citatul ăla din Mark Twain, „dimineaţa, când te trezeşti, mănâncă o broască vie şi nimic rău nu ţi se poate întâmpla în restul zilei“.

Cercetătorii spun că voinţa scade pe parcursul zilei, astfel că cel mai bine e să începi cu lucrurile cele mai grele, pentru că pe urmă nu mai ai capacitatea de concentrare de la începutul zilei şi nici nu-ţi mai trebuie atât de multă pentru restul.

Oricum ai da-o, să începi cu lucrurile cele mai grele e de bun-simţ, până la urmă. Scapi de năpastă şi treci mai departe.

Îţi verifici mailul în mod constant

Guilty as charged! Faci ce faci şi bam, îţi verifici mailul, uneori chiar în timpul îndeplinirii taskului, ceea ce îngrozitor de contraproductiv. Chiar dacă tu crezi că de fapt faci două lucruri în acelaşi timp, chestia asta mănâncă mult timp şi energie. Cel mai bine e să-ţi prioritizezi foarte atent taskurile, astfel încât să laşi loc şi pentru puţină bănănăială pe net. Şi cu telefonul la fel! Faci ce faci şi, ţup, în telefon! Când lucrezi, puneţi-l pe silent. Mai dă-l încolo de telefon!

Descoperă care sunt greşelile pe care le faci la job fără să ştii pe clickpentrufemei.ro

7 greşeli ale părinţilor

Greşeli care te împiedică să slăbeşti

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani