Dinozaurii au apărut din cauza încălzirii globale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Încălzirea globală a dus la apariţia dinozaurilor T-Rex

Încălzirea globală care s-a produs în urmă cu 300 de milioane de ani a determinat un fenomen mai puţin obişnuit: şopârlele s-au transformat în dinozauri. Cel puţin aşa susţin cercetătorii de la Universitatea din Londra, Marea Britanie, notează „The Daily Mail“.

Potrivit unui studiu realizat de aceştia, axat pe Perioada Carboniferă a Erei Paleozoice, supercontinentul Pangea era înţesat de păduri tropicale şi de reptile. Încălzirea globală a transformat pădurile tropicale în „insule" înconjurate de zone de deşert.

Această schimbare a forţat şopârlele să se adapteze la noile condiţii de mediu - o climă mai uscată, afirmă oamenii de ştiinţă britanici. În timp, aceste specii au evoluat, unele dintre ele transformându-se în dinozauri, susţine cercetătorul Howard Falcon, care pune şi evoluţia mamiferelor pe seama încălzirii globale. „Fiecare grup a evoluat într-un anumit sens, în acest fel crescând diversitatea speciilor", a declarat Falcon.

„Din punct de vedere ecologic, este vorba despre un răspuns clasic la fragmentarea habitatului natural", a declarat, la rândul său, profesorul de biologie Mike Benton de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie.

„Acelaşi proces poate fi remarcat şi astăzi, acolo unde grupuri de animale sunt izolate, din anumite cauze, de «populaţia-mamă»", a adăugat acesta. Profesorul Mike Benton a invocat în acest sens şi observaţiile făcute în Galapagos de biologul Charles Darwin, considerat părintele evoluţionismului. 

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie