De ce sentimentul de vinovăţie ne-ar putea transforma în şefi mai buni
0Ce trăsături de caracter are un mare lider? Hotărârea, încrederea, inteligenţa...vinovăţia? Studiile recente sugerează că sentimentele de vinovăţie pot avea influenţe pozitive pentru mediul de afaceri, pentru societate şi pentru individ.
„De ce oamenii ar prelua iniţiativa într-un grup atunci când nu există un stimulent pentru a face acest lucru? Cel mai probabil, pentru că pur şi simplu se simt foarte vinovaţi dacă n-ar face-o“, crede Rebecca Schaumberg, o absolventă a Şcolii de Afaceri din cadrul Universităţii Stanford.
Mulţi psihologi spun că suntem diferiţi în ceea ce priveşte măsura în care suntem cuprinşi de sentimente de vinovăţie şi că acest tip de emoţie poate fi un stimul pentru a acţiona. Spre exemplu, în timp ce unii angajaţi stau vineri seara la serviciu până târziu, ştiind că nu se vor bucura de weekend dacă nu-şi termină treaba, alţii pleacă acasă liniştiţi, chiar dacă au lăsat lucrurile nefinalizate, scrie BBC.
„Anticiparea vinovăţiei este sentimentul care i-ar putea determina pe indivizi să aibă iniţiativă sau să accepte roluri de conducere, spune Schaumberg.
Ea şi colegii săi au realizat un experiment la care au participat voluntari din Statele Unite ale Americii. Participanţii au fost rugaţi să răspundă, în funcţie de modul lor de acţiune, la întrebările unui chestionar care conţinea o serie de scenarii. Astfel, Schaumberg si colegii ei au putut determina „predispoziţia lor la sentimente de vinovăţie“.
Ulterior, subiecţii cercetării au fost rugaţi să îndeplinească sarcini de grup în care au avut oportunitatea de a deveni lideri, fără a beneficia, însă, de un imbold. Experimentul a demonstrat clar că cei predispuşi la vinovăţie au preluat iniţiativa şi s-au comportat ca un lider. Cercetătorii au analizat şi rezultatele obţinute de la persoane care ocupă funcţii de conducere şi au constatat că cei care aveau tendinţa de a fi cuprinşi de vină erau adesea criticaţi de colegi.
Schaumberg consideră că explicaţia acestor rezultate constă într-un simţ crescut al responsabilităţii în cazul oamenilor predispuşi la vinovăţie.
A nu se confunda cu ruşinea
În timpul studiului a fost făcută o distincţie clară între vinovăţie şi ruşine, o trăsătură legată de stima de sine scăzută. Întrucât vinovăţia este o evaluare negativă a unei anumite acţiuni, ruşinea este definită de Schaumberg ca o părere negativă despre sine.
Spre exemplu, să presupunem că îţi pare rău că ai trecut cu maşina peste un animal mic, noaptea târziu, pentru că te simţeai obosit. O reacţie de vinovăţie ar fi să îţi reproşezi neatenţia la volan. O reacţie de ruşine ar fi să te consideri o persoană neglijentă şi nepăsătoare.
Ruşinea este o emoţie atât de dureroasă, încât oamenii au tendinţa de a da vina pe alţii sau pe elementele de mediu. În exemplul de mai sus, şoferii predispuşi la ruşine ar putea da vina pe maşina lor, pe ceea ce i-a reţinut atât de târziu sau chiar pe animalul care a intrat sub roţile lor.
„Înclinaţia spre vinovăţie este, pe de altă parte, asociată unei dorinţe mai puternice de a repara greşeala”, explică specialiştii citaţi de BBC. Este puţin probabil să se mai poată face ceva pentru animalul călcat, dar cu siguranţă şoferii predispuşi la vinovăţie vor fi mai atenţi pe viitor.
Dacă înclinaţia către vinovăţia este atât de pozitivă, ar trebui ea să fie încurajată?, se întreabă jurnaliştii britanici. Cei care aspiră să devină lideri ar trebui să participe la cursuri la care să înveţe cum să le pară rău de acţiunile lor greşite? „Nu cred că nişte cursuri de management ar trebui să încerce să inducă sentimentul de vină“, spune Schaumberg. „Dar ar putea să-i înveţe că vinovăţia este o emoţie firească, nu una negativă“.