De ce ne vărsăm nervii pe oamenii la care ţinem

Persoanele apropiate nouă sunt cele pe care le rănim cel mai des. Le criticăm, ţipăm la ele şi le spunem cuvinte dure pe care apoi le regretăm.

Fraţii şi partenerii de viaţă sunt persoanele pe care le jignim şi le repezim cel mai mult de-a lungul vieţii. La ei ţipăm când suntem nervoşi, pe ei în criticăm cel mai mult când ne înşală aşteptările şi tot pe ei îi jignim cu cea mai mare lejeritate, pentru ca apoi să ne pară rău şi să încercăm să-i împăcăm.

Deborah South Richardson, profesor de psihologie la Universitatea Georgia regents, din SUA, a urmărit formele de agresiune pe care oamenii le exprimă în diferite tipuri de relaţii. Cercetarea ei socială, care s-a întins pe o perioadă de aproape 30 de ani, arată că persoanele apropiate nouă sunt, într-adevăr, cele pe care le vărsăm nervii mai des.

Psihologul american spune că bărbaţii, mai mult decât femeile, îşi varsă nervii pe oamenii apropiaţi prin confruntări directe: ţipete, jigniri şi chiar agresiune fizică.

Ştim că suntem iubiţi necondiţionat

De ce sunt acestea ţinta răbufnirilor noastre? Pentru că ne simţim în siguranţă ştiind că suntem iubiţi necondiţionat, explică psihologul Deborah South Richardson. Nu ne-am permite să ne „descărcăm” nervii asupra oricărei persoane din jurul nostru, conştienţi fiind că acţiunea noastră ar avea repercusiuni. nu putem să ţipăm la şef, pentru că ştim că am putea fi concediaţi, dar ne putem „vărsa” frustrările de la serviciu odată ce ajungem acasă, în familie, unde acest comportament este acceptat.

În plus, petrecem cel mai mult timp cu fraţii şi partenerii de viaţă, iar motivele de ceartă şi frustrările sunt mai numeroase, mai spune specialistul.

Avem aşteptări prea mari

Un alt motiv pentru care ne rănim apropiaţii este acela că avem aşteptări prea mari de la ei. Atunci când ei ne dezamăgesc, avem sentimentul că am fost trădaţi şi vrem să îi „pedepsim”. Cuvintele dure şi ţipetele sunt adeseori metodele la îndemână, spun psihologii.

Uneori, avem senzaţia că nu suntem înţeleşi de oamenii apropiaţi nouă. Nu reuşim să înţelegem motivele pentru care ei nu percep lucruri care nouă ne par simpe sau de ce au o perspectivă diferită asupra problemelor cu care ne confruntăm şi ajungem, astfel, să îi rănim.