De ce bărbaţii nu plâng
0Bărbaţii adevăraţi nu plâng niciodată, pentru că lacrimile sunt semn de slăbiciune, în viziunea multora dintre ei. Se pare însă că şi structura biologică le vine în ajutor. Hormonii masculini le inhibă manifestările prea emoţionale.
Bărbaţii din istoria umanităţii au plâns. Vechiul Testament ne spune că David varsă lacrimi de câteva ori, iar în Noul Testament scrie că Iisus plânge când află că bunul său prieten, Lazăr, a încetat din viaţă. Abraham Lincoln ţinea de multe ori discursuri cu ochii în lacrimi, strategie urmată apoi de mulţi alţi preşedinţi. Poeţii şi scriitorii nu au denigrat plânsul. William Shakespeare, de exemplu, scria: „A plânge înseamnă a face suferinţa mai suportabilă“.
Plânsul, o cultură
Plânsul este o manifestare naturală şi firească a emoţiilor intense, pozitive sau negative. Plânsul ne detensionează şi medicii spun că el are chiar beneficii pentru sănătate. Psihologii ne încurajează să ne exprimăm emoţiile, iar dacă plânsul este modul în care simţim că trebuie să facem acest lucru, nu ar trebui să ne reţinem lacrimile.
Oricâte argumente ar exista în favoarea plânsului, în majoritatea culturilor, el este perceput ca o manifestare feminină. Doar femeilor le este îngăduit să se exteriorizeze prin plâns. Doar ele se pot elibera de o încărcătură emoţională vărsând lacrimi, indiferent că este vorba despre bucurie sau tristeţe. Băieţii sunt învăţaţi de mici să-şi reprime emoţiile, iar dacă trebuie neapărat să le exprime, să nu o facă în public.
Pentru mulţi bărbaţi, a plânge înseamnă a se declara învinşi. Lacrimile trădează emoţie, iar emoţia este feminină şi trădează fragilitatea. Prin urmare, plânsul echivalează cu pierderea virilităţii şi contrastează cu acea convingere din copilărie potrivit căreia sexul masculin este sexul tare. Din această perspectivă, să te reţii de la plâns ar putea părea cât se poate de justificat.
Creier masculin, creier feminin
Că bărbaţii îşi exprimă emoţiile mai greu decât femeile ţine nu doar de orgoliul masculin, ci şi de structura biologică diferită a lor. Conexiunile dintre emisfera stângă, a logicii, şi cea dreaptă, a emoţiilor, sunt mai numeroase în cazul femeilor, explică dr. David Powell, preşedintele International Center for Health Concerns. „Conexiunile dintre cele două emisfere sunt asemenea unei autostrăzi în creierul unei femei, ceea ce creează o comunicare foarte bună între ele. În cazul bărbaţilor, aceste conexiuni sunt asemenea unui drum de ţară şerpuit, prin urmare nu avem un acces atât de uşor la emoţii“, a explicat specialistul pentru publicaţia „Reader’s Digest“.
Diferenţa ar putea explica o constatare făcută cu mult timp în urmă de oamenii de ştiinţă, şi anume că bărbaţii nu „citesc“ la fel de uşor ca femeile emoţiile exprimate prin gesturi, mimică şi voce. Se pare că aceeaşi particularitate cerebrală explică de ce bărbaţii nu au reacţii emoţionale la fel de intense cu cele ale reprezentantelor sexului frumos. În cadrul unui experiment, cercetătorii Universităţii Stanford au observat că o fotografie care ilusta un eveniment dramatic a declanşat un răspuns emoţional mai puternic în creierul femeilor decât în cel al subiecţilor de sex masculin. Trei săptămâni mai târziu, bărbaţii şi-au amintit mai puţine detalii din forografia respectivă, ceea ce înseamnă că ei uită mai repede trăirile emoţionale.
Testosteronul le înfrânează emoţiile
Încă un motiv pentru care bărbaţii nu pot plânge la fel de uşor ca femeile este hormonul sexual masculin testosteron. El inhibă plânsul, potrivit profesorului Ad Vingerhoets, de la departamentul de psihologie şi sănătate al Universităţii „Tilburg“ din Olanda. „Vedem acest lucru în urma operaţiilor de schimbare de sex. Pacienţii spun că plâng mai rar sau mai des“, argumentează specialistul în cotidianul „Daily Mail“.
Fără dubiu că această particularitate biologică nu este deloc întâmplătoare. Poate că, la un moment dat, ea a fost foarte importantă pentru supravieţuirea speciei umane. Biologul Oren Hassonm, de la la Universitatea din Tel Aviv, Israel, a expus o teorie interesantă în urmă cu câţiva ani. El crede că plânsul poate deveni un handicap în situaţiile în care trebuie să confrunţi un duşman, pentru că înceţoşează privirea. Totodată, lacrimile pot fi precepute de adversar ca un semn că ai lăsat garda jos, lucru deloc de dorit într-o luptă.