Cum te ajută imaginea de hipster la locul de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce se poate întâmpla dacă alegi să porţi o pereche de bascheţi roşii într-un cadru cât se poate de formal? Spre mirarea multora, rezultatul unui astfel de gest atrage după sine respectul şi încrederea celorlalţi în abilităţile şi profesionalismul nonconformismului, spun cercetătorii de la Harvard.

O lucrare de cercetare realizată la Universitatea Harvard a investigat felul în care oamenii reacţionează la comportamentul nonconformist. 

Rezultatele au demonstrat că o rochie ieşită din tipare purtată într-un context profesional, de exemplu, poate avea un impact pozitiv şi poate crea mai repede senzaţia de competenţă în ochii celorlalţi, prin simplul gest care scoate în evidenţă.

Rezultatele intrigante sunt expuse în lucrarea „The Red Sneakers Effect: Inferring Status and Competence from Signals of Nonconformity”, realizată de Francesca Gino, Anat Keinan şi Silvia Bellezza.

Unul dintre exemplele oferite în lucrare a avut loc la Harvard Business School, unde profesoara Francesca Gino a ţinut seminarii în „bascheţi roşii”, de tipul celor purtaţi de hipsteri, pentru a afla că directorii şcolii au fost convinşi, datorită acestei extravaganţe, că este un profesor senior ce trebuie păstrat, deci salariul a fost mărit. 

Faptul că era îndeajuns de importantă cât să-şi permită o asemenea declaraţie de stil, dar că a avut şi încrederea necesară a ridicat-o în ochii executivului.

Profesorii universitari care au purtat tricouri în loc de sacouri le-au dat studenţilor impresia că au standarde mai înalte decât ceilalţi, fiindu-le astfel premiat comportamentul nonconformist.

Studiul Harvard vine însă cu nişte condiţii. Cercetătorii nu sugerează că o apariţie mai neobişnuită vine cu o garanţie a unui câştig de reputaţie. În primul rând, observatorii trebuie să fie conştienţi că persoana respectivă încalcă regulile sau convenţiile, cum a fost cazul bascheţilor roşii.

În al doilea rând, trebuie să se simtă aerul intenţionat al deciziei de a ieşi din banalitate şi de a atrage atenţia şi să nu lase impresia de gest accidental. Gestul prin care o persoană alege să-şi exprime individualitatea ridică încrederea celorlalţi în puterea acestuia de decizie. 

Citeşte şi:

Hipsterii de pe Lipscani, vedete în „The New York Times”

Revoluţia hipsterilor în imagini

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală