Cum recunoşti o persoană toxică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oricine intră în contact, mai devreme sau mai târziu, cu un om a cărui personalitate este toxică. Poate să fie cineva din familie, din cercul de prieteni, de la locul de muncă sau chiar partenerul de viaţă. Cum îi identificăm pe cei care ne fac rău şi cum să reacţionăm?

„Eu sunt perfectă şi ştiu toate defectele persoanelor pe care nici nu le-am cunoscut vreodată”. „Cuvintele «te rog» şi  «mulţumesc» nu fac parte din vocabularul meu”. „Îmi place să controlez discuţiile şi să atrag atenţia asupra mea”. „Nu sunt atentă la vorbele celorlalţi, căci nimeni nu-i ca mine”. „Eu am întotdeauna dreptate, nu admit să greşesc.” Iată câteva semne clare că aveţi de-a face cu o persoană toxică, explică psihologul Anikó Nitsch-Petioky.

Nu-i aşa că, în unele dintre aceste replici, ai recunoscut o anumită persoană din preajma ta? Este aproape inevitabil, deoarece contactele sociale reprezintă o parte importantă din viaţa noastră. Şi fiecare relaţie presupune un schimb de energie, care ne încarcă sau ne goleşte, într-o mai mică sau mai mare măsură.

Chiar dacă eşti o persoană puternică, încrezătoare, vor apărea mereu în viaţa ta oameni care te influenţează într-un anumit fel, care încearcă să te controleze sau să te domine şi îţi dau o stare neplăcută. În cazul în care bănuieşti că eşti implicat într-o relaţie toxică, este util să o analizezi cu atenţie şi să o pui sub semnul întrebării, pentru a-ţi proteja sufletul şi psihicul. Dar cum ştii că ai de-a face cu o astfel de persoană?

7 trăsături prin care o identifici

1. Este nesinceră

Fie că minte sau că manipulează intenţionat, o persoană toxică va folosi orice mijloc pentru a-şi atinge scopurile, pentru a-şi impune punctul de vedere sau a obţine un avantaj. Atunci când este în folosul lor, oamenii toxici profită de încrederea celorlalţi, denaturează adevărul sau omit informaţii importante. Printre cei mai des întâlniţi se numără intriganţii, bârfitorii şi răspândacii de zvonuri, care distrug reputaţia celorlalţi pentru a-şi evidenţia statutul propriu sau a se impune.

Citeşte şi: Gesturi care trădează un mincinos

2. Nu caută cu adevărat soluţii

Dacă şi-au pus ceva în minte, persoanele toxice nu renunţă, urmărindu-şi scopul cu încăpăţânare şi perseverenţă. Nu îi interesează un schimb de păreri, ci doar să îşi apere propria poziţie.

3. Nu manifestă empatie

Persoanele toxice nu sunt interesate de trăirile sau opiniile interlocutorului. Ele doresc doar atenţia şi, în final, consimţământul celuilalt.

Află pe clicksanatate.ro cum să recunoşti o persoană toxică şi ce e de făcut!

Ce este ceaiul matcha şi care sunt beneficiile sale (VIDEO)

Ponturi de înfrumuseţare cu turmeric

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete