„Zăpezile de altădată” se arată la Teatrul de Comedie din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sandu Pop şi Gabriela Popescu în „Zăpezile de altădată"      FOTO Teatrul de Comedie

La Sala „Radu Beligan” a Teatrului de Comedie, va avea loc premiera spectacolului „Zăpezile de altădată”, marţi, 23 octombrie, de la ora 19.00.

„Zăpezile de altădată” de Dumitru Solomon, în regia lui Mircea Cornişteanu, îi are în distribuţie pe actorii Gabriela Popescu, Sandu Pop, Aurora Leonte sau Laura Creţ.

„Zăpezile de altădată, ca şi zăpezile de acum, fac parte din viaţa noastră. În plină vară, amintirea omătului copilăriei poate alina arşiţa care uneori ne face să lăsăm raţiunea la o parte. Cu toţii ar trebui să pricepem că zăpezile care au fost odată s-au topit şi că amintirea lor nu ne mai poate răcori astăzi. Prezentul ne invadează, trecutul se estompează şi nu i se poate substitui. Spectacolul încearcă să ne aducă aminte aceste câteva, după părerea mea, adevăruri simple”, spune regizorul Mircea Cornişteanu.

Autorul piesei de teatru cu acelaşi nume, Dumitru Solomon (1932-2003), a fost dramaturg, prozator, eseist şi cronicar. Dintre piesele sale care au avut succes pe scenele teatrului românesc se numără „Noţiunea de fericire”, „Arma secretă a lui Arhimede”, „Zăpezile de altădată”.

Teatrul de Comedie deschide stagiunea 2012-2013, vineri, 28 septembrie, cu spectacolul „Revizorul”, în regia lui Horaţiu Mălăele, adaptare după piesa de teatrul a lui Gogol. Acesta va începe de la ora 19.00. 

Duminică, 30 septembrie, tot de la ora 19.00, va avea loc spectaolul „O scrisoare pierdută” a lui I.L. Caragiale, în regia lui Alexandru Dabija.

Preţul biletelor este de 30 de lei. 

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €