Vulpescu: Statul va pierde sute de mii de euro pe comisioanele datorate celor care au donat pentru "Cuminţenia Pământului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionuţ Vulpescu a declarat vineri, în ultima zi a mandatului său de ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale, la o întâlnire cu presa, că statul român va pierde sute de mii de euro pe comisioanele datorate celor care au donat bani pentru ”Cuminţenia Pământului”.

Senator şi vicepreşedinte al PSD, fostul ministru Ionuţ Vulpescu a catalogat, încă o dată, campania desfăşurată anul trecut privind achiziţionarea sculpturii realizată de Constantin Brâncuşi drept ”de Cartea recordurilor”.

”Au fost strânşi acei bani anul trecut, suma a fost insuficientă. Ce s-a întâmplat este de Cartea Recordurilor, pentru că este singura campanie de subscripţie publică din lume în care nu se strâng bani şi statul va ieşi păgubit. Statul va trebui să plătească comisioanele celor care au donat. Nu mă refer la cei care au donat 2, 3, 5 euro, ci la firmele care au dat sume importante. S-a făcut o evaluare şi colegii din minister mi-au spus că sunt sute de mii de euro pe care va trebui să îi returnăm. Trebuie să plătim comisioanele şi trebuie făcut lucrul ăsta în acest an”, a spus vineri Ionuţ Vulpescu.


Suma, potrivit spuselor lui, ar trebui prevăzută la rectificarea bugetară din luna august. ”La rectificarea din august ar trebuit prevăzute aceste sume - cerut la Ministerul Finanţlor pentru a fi în bugetul Ministerului Culturii - ca să se plătească. E suprarealist”.

În vederea achiziţionării sculpturii de către statul român, vicepreşedintele PSD a afirmat: ”E greu de crezut că se mai poate întâmpla ceva, din moment ce Parlamentul a respins două ordonanţe de urgenţă din 2016, legate de «Cuminţenia Pământului». Au existat două evaluări şi, în baza lor, ministerul care a fost acreditat a oferit 5 milioane de euro. Nu poţi face niciun gest public, dacă nu ai în spate lucruri fundamentate”.

Proprietarii sculpturii ”Cuminţenia Pământului”, Paula Ionescu şi Alina Şerbănescu, au acceptat, în martie 2016, suma de 11 milioane de euro pentru lucrare şi termenul de 31 octombrie, care a fost recent prelungit pentru 30 noiembrie, pentru a primi banii pe care statul român a decis să îi plătească pentru lucrarea lui Constantin Brâncuşi.

Guvernul României a propus ca achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi să se facă printr-un efort comun al statului român şi al cetăţenilor: suma de 5 milioane de euro a fost alocată de Guvern şi era nevoie ca 6 milioane de euro să fie colectate prin intermediul contribuţiilor voluntare ale persoanelor private şi juridice.

Peste 100.000 de donatori au participat la campania de subscripţie naţională ”Brâncuşi e al meu”, menită să susţină cumpărarea de către statul român a sculpturii ”Cuminţenia Pământului”, iar suma strânsă până pe 30 septembrie, ziua în care conturile deschise la mai multe bănci pentru donaţii au fost închise, a fost de 1.163.032 de euro.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie