Vlad Zamfirescu, director interimar la „Bulandra“: Managementul unei instituţii cu această anvergură reprezintă o provocare de cu totul alt nivel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Eduard Enea

Actorul Vlad Zamfirescu, numit manager interimar al Teatrului "L.S. Bulandra" în urma discuţiilor dintre primarul Capitalei Gabriela Firea şi actorii teatrului, a afirmat că noul rol reprezintă "o provocare".

Numirea lui Vlad Zamfirescu la „Bulandra” a venit ca urmare a tensiunilor din interiorul instituţiei, actorii fiind nemulţumiţi de „măsuri nocive” din partea fostului director interimar Catinca Nistor. Ei i-au cerut, într-o scrisoare deschisă, primarului să intervină. 

"Această poziţie, chiar şi interimară, este o pălărie foarte mare pentru care, foarte cinstit, nu mă consider cu adevărat pregătit. Evident, mă onorează, dar am primit-o cu multă prudenţă şi doar pentru că decizia a venit ca urmare a consultării actorilor teatrului", a declarat Vlad Zamfirescu pe Facebook referitor la decizia privind numirea sa ca manager interimar la Teatrul Bulandra. 

El a precizat că acest rol este "o provocare". "Sunt de peste 20 de ani actor al Teatrului Bulandra, am înfiinţat şi condus mai bine de 10 ani o asociaţie culturală independentă care a produs zeci de proiecte, dar managementul unui instituţii cu anvergura Teatrului Bulandra reprezintă o provocare de cu totul alt nivel". 

"În perioada în care voi exercita această poziţie - teatrul nostru are nevoie cât mai curând de o conducere definitivă, validată de un concurs - mă voi baza pe întreaga familie Bulandra (artişti, echipa tehnica şi administrativă) pentru a lua, împreună, decizii simple, corecte şi transparente în beneficiul Teatrului şi al publicului care ne-a fost şi ne este mereu alături", a mai precizat Zamfirescu. 

Născut pe 1 martie 1974, la Târgu Mureş, Vlad Zamfirescu s-a mutat în Bucureşti la vârsta de 14 ani, iar în anul 1997 a absolvit ca şef de promoţie Academia de Teatru şi Film din Bucureşti, la clasa profesorului Ion Cojar.

În 1994, când era încă student, a fost distribuit de Cătălina Buzoianu în „Pelicanul”, după August Strindberg, la Teatrul Levant, având-o pe Valeria Seciu drept colegă de distribuţie. A obţinut, pentru acest rol de debut, premiul UNITER.

A jucat în peste 40 de spectacole, montate la teatre de stat şi companii independente din Bucureşti şi din ţară, dar şi în câteva filme, precum „Stare de fapt” (1996), „Orient Express” şi „Italiencele” (2004) şi serialul „In derivă”.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna