VIDEO Emil Brumaru: „Nichita Stănescu mi-a spus: «Bătrâne, sinceritatea e criminală»

Unul dintre cei mai importanţi poeţi români de astăzi, Emil Brumaru, a fost invitatul lui Cezar Paul-Bădescu la Adevărul Live, astăzi, de la ora 12.00.

Emil Brumaru se află în Bucureşti pentru Târgul de Carte Bookfest, unde-şi va lansa volumul „Dumnezeu se uită la noi cu binoclul”, apărut la Editura Polirom. Am profitat de prezenţa poetului ieşean în Capitală, pentru a-l invita la Adevărul Live, astăzi, de la ora 12.00.

„Femeia a fost în Rai, a făcut figura cu mărul... O figură necesară, vă daţi seama ce se întâmpla dacă nu-i alunga din Rai, rămâneau doar Adam şi Eva, contemplându-se mereu. Fără diavol nu prea exista şansa de a ne iubi trupeşte.“

„Întâi a fost amorul si după-aceea a venit poezia. Eram în Iaşi, stăteam lângă Teatrul Naţional, eram o gaşcă - gaşca teatrului - şi a venit o fată de la Bucureşti cu codiţe negre, foarte ochioasă, care avea rude chiar în curtea teatrului. Am cooptat-o foarte repede în gaşca teatrului. A stat doar vreo zece zile ,dar în timpul în care am stat acolo ne-am îndrăgosit, o dragoste absolut reciprocă. Toţi erau invidioşi, cum am reuşit asta. Îmi arunca bileţele de sus, de unde stătea. A mai venit în zonă, dar nu a fost lăsată să vină în Iaşi, eram un pericol. I-am scris scrisori şi atunci am început să scriu şi versuri. Dar scriam penibil. Ea a făcut un gest necugetat că mi le-a adus. Erau penibile.“

„Noi stăteam chiar pe partea teatrului care avea vedere la cabinele actorilor, le pândeam pe actriţe când se dezbrăcau, când se machiau.“

„Clasele a doua şi a treia le-am făcut la Belceşti, judeţul Iaşi. Taică-meu era şef de haltă. treceau tot felul de trenuri, multe marfare, dar şi mixte. Maică-mea era învăţătoare. Profira era o fată din sat luată ca să facă treabă. Ea mulgea vaca, pe Lunaia. De câte ori mulgea vaca, eu stăteam vizavi şi o priveam pe Profira. Trebuie să fi avut până în 18 ani. Pe Profira pot să spun că am descoperit-o sexual.“

„Am avut impresia că înţeleg ce-i dragostea, dar nu sunt omul care dă definiţii. Cert este că, evident, fără dragoste, nimic nu e. E foarte complicat.“

„Am plâns când a murit Stalin. Eram în clasa a opta-a noua. Era o atmosferă atât de sumbră. Stalin era, în mod oficial, atât de venerat, încât tin minte că a venit, la un moment dat, directorul şcolii, i-a şoptit ceva profesoarei, ea n-a avut curajul să ne spună că a murit şi ne-a spus doar să ne încolonăm şi să mergem spre Piaţa Unirii. El era cel mai iubit.“

„Îmi făcuse maică-mea rost de un compendiu al Istoriei Literaturii Române (de George Călinescu, n.r.) pe când eu nici nu ştiam de prea mulţi scriitori. M-a influenţat stilul lui Călinescu, care era extrem de sclipitor. Avea un soi de superioritate prin stil.“

Student la Medicină

„Studenţia la Medicină am făcut-o în opt ani, pentru că am întrerupt doi ani, pe la vreo 19 ani. În fiecare an se făcea câte un control şi m-au depistat cu TBC. Asta mi-a priit pentru că, în timp ce făceam acolo cură, nu mişcam nimic, doar mâncam şi mă duceam la toaletă. Atunci făceam căte un distih pe zi. Le ţineam minte. Au apărut publicate sub titlul de "Idilă", pe mai multe părţi.“

„M-am dus la Ţepeneag cu primul volum de versuri, care se numea "Fluturi din pandişpan" şi care n-a fost acceptat de cenzură. I-am dat lui Dimov volumul întreg. Eu dădusem cartea de vreo trei ani şi nu apărea. Dimov era în vogă atunci, toţi veneau la el. Mazilescu mai era, Vintilă Ivănceanu. Dimov mi-a citit volumul şi a spus: Domle, eşti oniric. Ţepeneag era în bucătărie. L-a chemat şi a zis şi el: Da, domle, ăsta e oniric. M-au declarat oniric.“ 

„Când am luat premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut, m-am dus puşcă la Nichita Stănescu, nu la Dimov. S-a uitat la mine, aşa, şi mi-a spus: Bătrâne, literatura se face cu cărţi. Adică nu cu o carte, cum am scris eu.“

„Eu eram foarte recalcitrant pe vremea aia, eram foarte sincer. Nichita mi-a spus atunci: Bătrâne, sinceritatea e criminală. Tot el mi-a mai spus: Talentul ţine de egoism.“

„Ţin mine o scenă când a venit cineva şi a vorbit cu Nichita. Şi a zis: Uite, ăsta e conte rus. De aici s-a declanşat o întreagă chestie. Zicea: Dacă eu aş fi fost poet de limbă rusă, acum eram în locul lui Evtuşenko. Era fascinant Nichita. Vorbea o noapte întreagă, asta după ce toată noaptea băuse.“

„Îi scriam foarte multe scrisori Tamarei. Ea îmi trimitea fotografii, bucăţi de lemn din patul ei pe care le picta. Erau vreo 720 de scrisori şi vederi pe care i le-am trimis. Securitatea i le-a găsit în pod. Mult mai târziu m-am întâlnit cu Marius Oprea (poet) şi mi-a spus că era acolo, la Dolhasca, numărul doi al Securităţii, care-şi făcea concedii acolo în fiecare vară.“