Un muzeu din Paris a permis accesul vizitatorilor nudişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă seara, un muzeu de artă contemporană din Paris, „Palais de Tokyo”, a devenit primul din capitala Franţei care a permis accesul vizitatorilor nudişti. Biletele primului tur au fost epuizate în două zile, informează Independent.co.uk.

„Palais de Tokyo” a organizat un tur în afara orelor obişnuite de program, special pentru nudişti care au vizitat un ansamblu de cinci expoziţii, intitulat „Discorde, Fille de la Nuit”. 

Aproximativ 160 de vizitatori au făcut turul muzeului care a devenit prima galerie pariziană care şi-a deschis porţile pentru nudişti, urmând astfel modelul parcului Bois de Vincennes, unde, anul trecut, a fost deschisă o zonă dedicată acestora, scrie „The Independent”.

„Cultura e parte din rutina noastră zilnică, iar aceasta este o oportunitate specială. Astăzi, mentalitatea se schimbă. Nudiţii depăşsesc barierele, tabuurile şi mentalităţile din trecut care sunt obstructive”, a declarat Julien Claude-Penegry, directorul de comunicaţii a Asociaţiei Nudiştilor din Paris.

Conform ziarului Le Parisien, citat de Cnn, vizitatorii s-au bucurat de experienţă, declarând că „atmosfera a fost foarte plăcută” şi că deşi iniţial era o jenă, a fi dezbrăcat îţi permite să experimentezi opera de artă diferit. 

În Asociaţia Nudiştilor din Paris sunt înscrişi 88.000 de membri, însă numărul nudiştilor, pe întreg teritoriul ţării, este estimat la 2,6 milioane. 

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră