Tudor Aaron Istodor, selecţionat la Shooting Stars de la Berlinale. Actorul, la Adevărul Live

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudor Istodor. FOTO Florin Şuler

Actorul Tudor Aaron Istodor a fost selectat în programul Shooting Stars din cadrul celei de-a 67-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Evenimentul va avea loc, în perioada 9-19 februarie 2017, în capitala Germaniei.

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul LIVE

În cadrul Shooting Stars au fost selectaţi 10 actori europeni care vor participa la întâlniri cu profesionişti din industria cinematografică mondială (directori de casting, producători şi regizori) dar şi cu presa internaţională.

Ceilalţi nouă actori din program sunt Zofia Wichłacz (Polonia), Louis Hofmann (Germania), Alessandro Borghi (Italia), Hannah Hoekstra (Olanda), Maruša Majer (Slovenia), Esben Smed (Danemarca), Victoria Guerra (Portugalia), Karin Franz Körlof (Suedia), Elīna Vaska (Letonia).

Anul acesta, din juriul de selecţie au făcut parte Lucinda Syson, director de casting pentru blockbustere precum „Batman Begins”, fosta Shooting Star Dorka Gryllus din Ungaria, regizorul elveţian Xavier Koller, producătoarea portugheză Pandora da Cunha Telles şi criticul de film suedez Jan Lumholdt.

Încă din timpul studenţiei, Tudor a colaborat cu regizori precum Lucian Pintilie, Radu Muntean, Paul Negoescu. A jucat în trei filme semnate de Fanny Ardant („Rouges sont les reves”, „Cadences obstinées”, „Cenuşă şi sânge”), şi în „Domnişoara Christina”, al lui Alexandru Maftei, iar cel mai recent rol al său este cel din „Fixeur”, regizat de Adrian Sitaru. A interpretat rolul lui Edward al II-lea în seria BBC „The Plantagenets” şi poate fi văzut în spectacole pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, Godot Cafe-Teatru, sau a Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti.

Gala premiilor Shooting Stars va avea loc pe 13 februarie 2017 la Berlin.

Tudor Aaron Istodor poate fi văzut pe marele ecrane în „Fixeur”, film ce va avea premiera în cinematografele din România la începutul anului viitor, pe 27 ianuarie 2017. Pelicula spune povestea lui Radu, stagiar la biroul din Bucureşti al Agenţiei France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franţa îi dă acestuia ocazia să îşi dovedească competenţele. Totuşi, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu realizează că înverşunarea cu care înţelege să facă această meserie este îndoielnică.

Tudor Istodor este al şaptelea actor român care participă în programul Shooting Stars. România a fost reprezentată până acum de Cosmina Stratan (2014), Ada Condeescu (2013), Ana Ularu (2012), Dragoş Bucur (2010), Anamaria Marinca (2008) şi Maria Popistaşu (2007).

Actorul Tudor Istodor se va afla în studioul Adevărul Live, de la ora 13.00, într-o discuţie legată de film, dar şi de teatru, unde este tot mai solicitat.

Mai multe pentru tine:
Boala care afectează tot mai des și persoane sub 40 ani. Ce să știi în cazul unui AVC. Medic: „Timpul înseamnă creier”
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Prințesei de Wales i s-a făcut rău din nou! Kate Middleton abia se mai ține pe picioare după ultimul scandal
Alex Velea, roast devastator pentru Selly la „La bine și la roast”. Glumele care au aprins platoul și mesajul cu subînțeles despre un punct sensibil
Soții, mame, luptătoare, activiste: femeile mileniale care mențin Ucraina în funcțiune
Călin Geambașu s-a împăcat, la o plăcintă, cu tatăl lui, dar se văd la tribunal: „Nu suntem dușmani, îl ajut să...” Care e, de fapt, mărul discordiei?
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Recensământul populației din anul 1930: situația demografică a României Mari
Andrei Găluț, singurul supraviețuitor al trupei Goodbye to Gravity, în prima apariție publică la 10 ani de la Colectiv: „Mereu i-am îndemnat să nu se dea bătuți”. Video
Își împarte patul cu o pisică și n-a mai avut relații intime de trei ani! Despre ce vedetă e vorba?
Avertismentul psihologului Radu Leca, după ce Alex Ciucu și-a acuzat foștii socri de eșecul căsniciei cu Alina Sorescu: „Cine doarme între doi părinți se trezește fără partener”