Teatrul Masca, pentru prima oară la Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai originale şi îndrăgite trupe teatrale româneşti, Teatrul Masca, se va afla pentru prima oară în capitala britanică pentru a lua parte la unul dintre cele mai importante festivaluri ale verii londoneze – Night of Festivals – care se va desfăşura în weekend-ul din 6-7 august lângă Tower Bridge, pe malul Tamisei.

Fondat de actorul Mihai Mălaimare, Teatrul Masca este singurul teatru de gest, pantomimă şi expresie corporală din România, o prezenţă uimitoare, întâmpinată cu entuziasm nu numai în sălile de teatru, ci şi în spaţiile publice (pieţe, parcuri, staţii de metrou) din România şi din întreaga Europă.

La Londra, Teatrul Masca va aduce, la Potters Fields, lângă Tower Bridge, senzaţionalele sale „statui vivante”, între care se disting personaje istorice, mitologice ori literare precum Richard al III-lea, Andromaca, Domnişoara Havisham, Figaro, dar şi autohtona Coana Miţa Biciclista. De asemenea, în amfiteatrul The Scoop de lângă Primăria Londrei, va mai prezenta “Zidul”, spectacol de gest care istoriseşte prin tablouri vivante o mare iubire ce trebuie să reziste celor mai dificile vremuri.

Prezenţa Teatrului Masca la Londra este susţinută de Institutul Cultural Român din Londra şi Primăria Municipiului Bucureşti.

Mai multe detalii se regăsesc pe site-ul Institutului Cultural din Londra.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate