Tarja Turunen va îmbina rockul cu muzica simfonică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Din 2005, finlandeza Tarja Turunen concertează ca solistă independent. Foto: Phoenix Entertainment

Finlandeza Tarja Turunen, fostă solistă a trupei rock Nightwish, concertează astă-seară în România, la Sala Palatului, alături de Orchestra Simfonică Bucureşti.

Recitalul de la Sala Palatului curpinde atât partituri din Bizet, Bach, Mozart sau Dvorak, cât şi piese rock celebre ale artistei, care au propulsat-o în topurile muzicale mondiale. Tarja Turunen este recunoscută în principal ca solista formaţiei finlandeze Nightwish, alături de care, în perioada 1997-2005, a concertat pe toate continentele, mai puţin în Africa şi în Antarctica. În 2005, însă, Tarja s-a separat de trupă şi şi-a continuat cariera ca solistă independentă. Din această poziţie, a înregistrat trei albume: „Henkays Ikuisuudesta“ (2006), „My Winter Storm“ (2007) şi „What Lies Beneath“ (2010).

Concertul Tarjei Turunen în România face parte dintr-un turneu mondial intitulat „Beauty and the Beat Tour 2013“, în care solista trupei rock colaborează cu mai multe orchestre simfonice. Tarja a mai cochetat cu muzica de operă în septembrie 2011, când a concertat la Plovdiv, Bulgaria.

MUZICĂ MULTIDIMENSIONALĂ
În această seară, solista va fi acompaniată şi de Mike Terrana, care a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută marţi, că abordarea genului clasic presupune o serie de diferenţe faţă de rock-ul metal. „Muzica Tarjei este multidimensională şi este o provocare pentru un toboşar să cânte alături de ea. (...) Rock-ul metal este mai rigid şi are o altă structură“, a explicat toboşarul. Mike Terrana este considerat unul dintre cei mai mari toboşari din lume şi este cunoscut mai ales pentru implicarea sa în genurile heavy metal şi hard rock. Terrana este angajat, de asemenea, în proiecte ce ţin de genul instrumental fusion şi participă la workshop-uri de tobe în toată lumea.

Totodată, Tarja a anunţat că lucrează un nou album, unde combină rock-ul metal cu numeroase elemente simfonice. De altfel, Tarja este recunoscută la nivel mondial pentru tehnicitatea impresionantă cu care interpretează atât metal, cât şi muzică clasică. Albumul este mixat de Mike Oldfield, acelaşi care s-a ocupat de producţiile muzicale ale unor artişti de talie internaţională precum Pink Floyd sau Ozzy Osbourne.

TARJA ÎN ROMÂNIA
Solista din Finlanda a susţinut şapte concerte în România până în prezent, atât ca solistă a trupei Nightwish, cât şi solo. Două concerte cu trupa au avut loc pe 19 noiembrie 2004, la Sala Palatului, respectiv pe 30 septembrie 2005, la Sala Polivalentă. În continuare, au urmat mai multe recitaluri susţinute pe cont propriu, ultimul având loc pe 25 ianuarie 2012. Tarja Turunen are deja programat un alt concert metal în România, în cursul anului viitor, organizat de Phoenix Entertainment.

Spectacolul este programat să înceapă la ora 20.00. Biletele rămase disponibile pot fi obţinute prin reţeaua Eventim, magazinele Orange, Vodafone şi Domo, librăriile Humanitas şi Cărtureşti şi online, pe www.eventim.ro. Preţul unui bilet variază în funcţie de categoria de loc, după cum urmează: VIP - 245 de lei; cat. IV - 195 de lei; cat. III - 145 de lei; cat. II - 115 lei; cat. I: 90 de lei.

Mai multe pentru tine:
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat