Szilard Gaspar, plastician din România, expus la târgul de artă VOLTA New York VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din performance-ul lui Szilard Gaspar

Institutul Cultural Român de la New York susţine prezenţa artistului plastic din România, Szilard Gaspar, şi a lucrărilor sale la unul dintre cele mai importante târguri de artă contemporană din lume, VOLTA NY, din New York.

Adina Zorzini, prin galeria bucureşteană care îi poartă numele, este cea care face oficiile de prezentare a lucrărilor lui Szilard Gaspar. Aceasta va fi prezent în cadrul târgului şi va realiza, pe tot parcursul desfăşurării evenimentului, o serie de performance-uri live, sub forma unor “meciuri de box”, în timpul cărora va “lupta” cu un sac de box din lut, aceasta simbolizând, la nivel conceptual-vizual, lupta artistului cu materia. Pentru acest performance, Zorzini Gallery va pune la dispoziţia artistului 500 kg de lut.

Pentru exemplificare, un video, cu un performance realizat de Szilard Gaspar, în 2015. De menţionat că fiecare eveniment de acest fel este unic, diferit şi nou:

Ineditul prestaţiei, în cadrul generos al târgului specializat la New York, are toate şansele de a spori vizibilitatea prezenţei artistice din România, într-un mediu foarte deschis experienţelor inedite. Standul va conţine (pe lângă sacul de lut pentru performance) lucrări din fibră de sticlă şi  bronz.

Târgul Internaţional de Artă Contemporană VOLTA New York se va desfăşura în perioada 1 - 5 martie 2017, la Pier 90, iar Zorzini Gallery (Bucureşti) a fost invitată – pentru a doua oară consecutiv - să fie prezentă cu un stand propriu, unde, de această dată, vor fi expuse picturi ale artistului Szilard Gaspar. Este un privilegiu ca o galerie românească să fie inclusă ca expozant la acest târg, întrucât selectarea participanţilor – din toată lumea – este foarte riguroasă, iar prezenţa acestora la VOLTA NY are loc numai pe bază de invitaţie. În acest an, vor fi prezente peste 100 de galerii de artă, din 50 de oraşe şi de pe patru continente, reprezentând peste 43 de ţări. În cele cinci zile ale târgului, vor fi expuşi, în premieră nord-americană, aproximativ 100 de artişti.

VOLTA NY a debutat în 2008, fiind o extensie în spaţiul nord-american a Târgului de artă european BASEL VOLTA, fondat la rândul său, în 2005, de către trei importanţi dealeri internaţionali de artă. Astfel, echipa VOLTA a creeat încă un spaţiu ideal, de mare prestigiu şi vizibilitate, pentru afirmarea internaţională a unor tineri artişti, care au toate şansele să devină nume consacrate ale artei contemporane, un târg accesibil pentru tinerii iubitori de artă, dar şi unul foarte iubit de colecţionari.

VOLTA NY se defăşoară în acelaşi timp şi în vecinătate cu THE ARMORY SHOW, un alt reputat târg internaţional de artă. Cele două sunt, de fapt, târguri afiliate şi furnizează publicului viziuni complementare asupra artei contemporane.

Zorzini Gallery este o galerie de artă contemporană deschisă la Bucureşti, în martie 2012, la iniţiativa Adinei Zorzini, critic de artă şi curator, al cărei program se concentrează asupra artei recente şi al cărei portofoliu cuprinde, în egală masură, artişti tineri-emergenţi şi artişti deja consacrati, care corespund profilului estetic al galeriei.

Totdată, Zorzini Gallery reprezintă o platformă generoasă adresată proiectelor artistice ambiţioase, cu repere contemporane, contribuind la dinamica tendinţelor actuale din domeniul artei. Dincolo de expertiză şi profesionalism, Zorzini Gallery are şi o abordare experimentală, deschisă proiectelor cu un conţinut serios, care se raportează la contextul evoluţiei artei contemporane din întreaga lume.

Link-uri utile:

http://ny.voltashow.com/exhibitors/galleries/list/zorzini-gallery-bucharest/szilard-gaspar/

http://www.zorzinigallery.com/artist-105-Szilard_Gaspar.html

https://www.youtube.com/watch?v=IQPZ84rCeVA

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată