Ştiri pe scurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu ocazia împlinirii a 70 de ani ai tenorului Placido Domingo (foto), la 21 ianuarie 2011, Opera din Madrid (Teatro Real) programează trei reprezentaţii ale spectacolului cu opera „Simon Boccanegra", de Giuseppe Verdi, la 17, 20 şi 22 iulie.

MADRID
Placido Domingo, aniversat

Proaspăt întors din Johannesburg, unde a asistat la finala Campionatului Mondial de fotbal, Domingo va interpreta rolul titular, care este unul de bariton, nu de tenor. Partenera sa, în rolul Amelia Grimaldi, va fi Angela Gheorghiu.

Braşov
Tinerii cântă „Bărbierul din Sevilla"

La Opera Naţională din Braşov, astă-seară, va fi reprezentat, de la ora 19.00, ultimul spectacol al stagiunii, „Bărbierul din Sevilla", în cadrul unui program internaţional al tinerilor ambasadori lirici. Timp de două săptămâni, solişti din toată lumea au fost pregătiţi, în cadrul unui master internaţional, de profesorii Cristian Mihăilescu şi Alain Nonat, să evolueze într-un rol principal sau secundar fie în „Bărbierul din Sivilla" de Rossini, fie în „Povestirile lui Hoffmann" de Offenbach. Masterul a fost organizat în colaborare cu „Théâtre Lyrichorégra 20" din Montreal pentru a oferi soliştilor sub 38 de ani oportunitatea de a evolua pe scena unui teatru de operă profesionist.

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare