Ştefan Iordache, interpretul tragediilor lui Shakespeare şi al duetelor cu Sanda Ladoşi, ar fi împlinit pe 3 februarie 75 de ani VIDEO

Ştefan Iordache, care ar fi împlinit, pe 3 februarie, 75 de ani, a fost unul dintre cei mai mari actori români de teatru, film şi TV. A slujit teatrul românesc vreme de 49 de ani, interpretând memorabil pe scenă mari roluri ca Titus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea sau Barrymore. A avut de asemenea o îndelungată colaborare cu Teatrul Naţional Radiofonic şi Teatrul Naţional de Televiziune şi a jucat în numeroase filme pentru marele ecran.

Unul din cei mari actori români ai tuturor timpurilor s-a născut puţin înainte de intrarea României în războiul mondial, pe 3 februarie 1941, în capitala Bucureşti.

Ştefan Iordache şi-a petrecut prima copilărie la Calafat, la bunicii din partea mamei, dar a venit cu părinţii în capitală la o vârstă fragedă şi copilărit în continuare în cartierul Rahova din Bucureşti, într-o familie de oameni simpli, care şi-au dorit ca fiii lor să înveţe carte. În şcoală a fost bun la matematică şi ştiinţele exacte.

A fost ultimul admis la IATC

Studiile teatrale nu au fost prima lui alegere. A dat la teatru abia după ce a picat, la 16 ani, examenul de admitere la Medicină. După acest eşec, întâmplarea a făcut să fie inclus în brigada artistică a unei cooperative. În anul următor, 1959, a dat la Teatru şi a fost admis ultimul la IATC. A absolvit însă secţia de Actorie a institutului printre primii şi a avut o carieră artistică încununată de succes, până la sfârşitul vieţii.

Primul său rol în cinema a fost cel al „tânărului furios“ Andrei Sabin în „Străinul“ (1964), ecranizarea lui Mihai Iacob după romanul lui Titus Popovici, unde făcea un cuplu superb cu Irina Petrescu, şi ea tânără la acea vreme, şi era de neuitat în scenele tiradelor furioase antiantonesciene ale tânărului elev de liceu. Remarcabile sunt şi rolurile din „Ediţie specială“ (1978, regia Mircea Daneliuc), „Bietul Ioanide“ (1979, după G. Călinescu, regia Dan Piţa), „De ce trag clopotele, Mitică?“ (1981, cu premiera după Revoluţie, după I.L. Caragiale, regia Lucian Pintilie) sau „Concurs“ (1982, regia acelaşi Dan Piţa).

Geniale interpretări ale maturităţii dezabuzate

Personal, dacă ar trebui să aleg două roluri ale lui Ştefan Iordache pe care să le iau pe o insulă pustie, acestea ar fi cele din „Glissando“ (1984, regia Mircea Daneliuc) – personajul central, Theodorescu, genială interpretare a derivei („glisării“) realităţii, a celei politice, dar şi a celei a bărbatului între două vârste – şi cel din „Noiembrie, ultimul bal“ (1989, după M. Sadoveanu, regia Dan Piţa) – prinţul Lai Cantacuzin, un „spirit superior“, captiv într-un „loc în care nu se întâmplă nimic“. Sunt roluri şi personaje care m-au fascinat ani în şir.

După Revoluţie, a mai smuls aplauze pentru interpretarea lui Petrini în „Cel mai iubit dintre pământeni“ (1993, după Marin Preda, regia Şerban Marinescu) şi rolurile din „Hotel de lux“ (1992) şi „Eu sunt Adam!...“ (1996, după Mircea Eliade), ambele în regia lui Dan Piţa.

Marea sa iubire: nepoata lui Tonitza

Ultimul său rol a fost Prinţul Potemkin, în piesa „Ecaterina cea Mare“, de George Bernard Shaw, pusă în scenă în 2008 la Teatrul Naţional Bucureşti. Ştefan Iordache a fost şi un foarte bun interpret de muzică uşoară. Este celebru cuplul Ştefan Iordache – Sanda Ladoşi, care au interpretat o serie de cântece înregistrate pe mai multe CD-uri.

A fost căsătorit timp de 40 de ani cu nepoata pictorului Nicolae Tonitza, Mihaela Tonitza-Iordache, teatrolog şi profesor universitar. Nu au avut copii.

Ştefan Iordache s-a stins din viaţă la 14 septembrie 2008 într-un spital din Viena. Actorul suferea de leucemie. A fost înmormântat cu onoruri militare în comuna Gruiu.