Spectacolul „Doi pe o bancă“, într-o nouă distribuţie, la Metropolis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Doi pe o bancă“, de Aleksandr Ghelman, cu Tania Filip şi Florin Zamfirescu în distribuţie, va avea premiera pe 23 ianuarie, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis din Bucureşti, fiind regizat de Emanuel Pârvu.

Regizorul Pârvu propune publicului de la Metropolis un alt spectacol - aceeaşi piesă, acelaşi decor -, dar într-o distribuţie nouă, cu doi mari actori ai scenei româneşti, Tania Filip şi Florin Zamfirescu, în "Doi pe-o bancă", de Aleksandr Ghelman.

După succesul din anii trecuţi în care doi tineri actori, Adela Popescu şi Mihai Bendeac, au umplut sălile Teatrului Metropolis, propunând o poveste ce a creionat universul emoţional al unei vârste la început de viaţă, Teatrul Metropolis invită publicul să-şi imagineze un arc peste timp de această dată fiind martorii unui scenariu ce sintetizează, în aproximativ o oră şi jumătate, toată gama de emoţii pe care o traversează un cuplu ce face cunoştintă într-un parc.

Povestea capătă alte dimensiuni, personajele au altă vârstă, iar întâlnirea şi trăirea lor este expresia experienţei unui cuplu care a traversat deja o bună parte din viaţă. Într-un mod subtil şi discret mulţi dintre oameni s-ar putea recunoaşte cel puţin într-una dintre situaţiile asemănătoare din viaţă, întrucât „Doi pe-o bancă“ este farâma de adevăr al fiecăruia sau măcar rodul unui sensibil monolog interior.

Spectacolul se va juca şi pe 22 şi 24 ianuarie, de la ora 19.00.

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."