„Şoferul din Oz“, cel mai recent roman semnat de Dan Lungu FRAGMENT

Editura Polirom vă oferă un fragment din noul roman al lui Dan Lungu, Şoferul din Oz, apărut în colecţia „Fiction Ltd.”, o carte din care nu lipsesc umorul, duioşia şi nici dimensiunea documentară.

Noul roman al lui Dan Lungu ne propune o incursiune la firul ierbii în lumea politico-interlopă postcomunistă, spre începuturile capitalismului autohton. Sergiu, Sergio sau Sergiulică este şofer, bodyguard, spărgător de lemne pentru grătar, secretar de stat, adică om bun la toate în preajma puterii. Povestea lui ne duce de la găştile de cartier până la ministere şi locuri discrete unde se iau decizii şi se pregătesc tunuri.

Cu o perspectivă postmodernă, implicit ironică, Şoferul din Oz combină poveşti de dragoste şi de familie cu radiografia oblică a puterii şi lupta personajului principal pentru cucerirea normalităţii în vremuri tulburi. O carte din care nu lipsesc umorul, duioşia şi nici dimensiunea documentară.

Ca în majoritatea romanelor lui Dan Lungu, te amuzi, te emoţionezi şi afli o sumedenie de lucruri incredibile despre lumea în care trăieşti.

Dan Lungu (n. 1969) este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori români, cărţi ale sale fiind traduse în numeroase limbi. La Editura Polirom a mai publicat volumele de proză scurtă Băieţi de gaşcă (ed. I, 2005; ed. a II-a, 2013), Proză cu amănuntul (ed. a II-a, 2008) şi Părul contează enorm (2019), romanele Raiul găinilor (ed. I, 2004; ed. a II-a, 2007; ed. a III-a, 2010; ed. a IV-a, 2012), Sunt o babă comunistă! (ed. I, 2007; ed. a II-a, 2011; ed. a III-a, 2013; ecranizat în 2013, în regia lui Stere Gulea; ed. a IV-a, 2017), Cum să uiţi o femeie (ed. I, 2009; ed. a II-a, 2010; ed. a III-a, 2011), În iad toate becurile sunt arse (ed. I, 2011; ed. a II-a, 2014), Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu (ed. I, 2014; ed. a II-a, 2016; ed. a III-a, 2018) şi Pâlpâiri (2018), precum şi cartea pentru copii Vlogger la 13 ani sau Buncărul cu bunătăţuri trăsnite (2021). Tot la Editura Polirom a coordonat volumele colective Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism (2008, în colab.), Str. Revoluţiei nr. 89 (2009, în colab.), Cărţi, filme, muzici şi alte distracţii din comunism (2014, în colab.) şi Cartea copilăriilor (2016, în colab.). În 2011, statul francez i-a acordat titlul de „Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres” pentru contribuţii la îmbogăţirea patrimoniului cultural francez.

FRAGMENT 

„El nu voia decât câteva chestii simple, o casă pentru el şi femeia lui, un azil pentru Mama Sofia, doi‑trei copii şi pâine pe masă pentru ei, iar pentru asta era dispus să muncească din răsputeri.

            Ar fi vrut să tragă în acea seară la Oana, dar, cum nu apucase să o avertizeze pe tanti Aspazia, vecina din bloc şi prietena Mamei Sofia, că el ajunge târziu, era îngrijorat. La Boss nicio zi nu semăna cu alta, ceea ce nu era neapărat rău, dar nu prea puteai să‑ţi vezi de viaţa ta. Banii luaţi ţi se păreau la început mulţi, chiar foarte mulţi, dar cu timpul îţi dădeai seama că nu e doar ceea ce munceşti pentru ei, e şi viaţa ta pusă la dispoziţia lui. Nu, nu‑l ţinea nimeni legat acolo, doar atâta se gândea, că plătea pentru banii aceia cu vârf şi îndesat. Din păcate, avea nevoie de ei. Mult prea multă nevoie. Mâna poliţistului ţâşni din întuneric ca o pasăre de noapte speriată de lumina farurilor, agitând bastonul cu ochi de pisică. Trase impulsiv pe dreapta şi instinctiv privi către vitezometru. Habar n‑avea dacă se află

pe raza localităţii sau în afară, dar oricum ar fi fost nu era în regulă. Fusese radar mai devreme, iar acum picase în năvod. Numai de asta nu mai avea nevoie! Boss dormea dus, nici măcar ultima manevră bruscă nu‑l deranjă din somnul profund. Poliţistul era un tinerel cu ochii mari şi căprui, uşor clăpăug şi cu cascheta prea mare, avea un aer caraghios. Cu o politeţe învăţată pe dinafară, îi ceru actele. Scoase din torpedou cutia cu documentele, selectă ce era necesar şi strecură o bancnotă mai mare decât se obişnuieşte în astfel de situaţii. Tinerelul cercetă cu lanterna actele, scăpând din când în când fasciculul către ochii lui Boss, care prinse a mormăi.

            — Aveţi unele hârtii în plus pe aici, zise poliţistul maliţios, întinzându‑i bancnota înapoi.

            — Nu‑i culoarea care trebuie? încercă Sergiu să glumească.

            — Doar e în plus, atâta tot, îi răspunse sec.

            Cunoştea genul, nu trebuia să întindă coarda. Dacă‑l enerva, devenea tot mai greu de comunicat cu el. Luă banii înapoi, cu un gest neglijent. Aşa făceau mereu cei tineri, credeau că pot schimba lumea, iar acesta exagera de‑a dreptul: nici mai mult, nici mai puţin, voia să‑i ia carnetul. Trecuse ca vântul prin localitate.

            — Mă lăsaţi fără pâine, schimbă Sergiu strategia. Din asta trăiesc, mai zise el, simţind cum îi creşte furia în piept.

            — Legea vi‑l ia, nu eu, se apără tinerelul, fără ca vocea să‑i trădeze vreo undă de slăbiciune sau de regret.

            — Şeful meu, care e aici, lângă mine, se va supăra foarte rău, continuă Sergiu, strecurând o ameninţare voalată.

            — N‑are decât!

            — Nu ştiţi cum face când se supără!

              Poliţistul ignoră ultima replică, prevalându‑se de completarea actelor. Sergiu îl împinse cu cotul, iar Boss miji ochii:

            — Unde suntem?

            — Domnul ne‑a oprit pentru exces de viteză şi tocmai ne ia carnetul, zise Sergiu, destul de tare.

            — Suntem la noi în judeţ?

            — Încă nu.

            — Atunci vorbim mâine, spuse Boss şi se culcă înapoi. Nu baţi câinele până nu‑i ştii stăpânul, mai mormăi el.”