Senatul a aprobat trecerea Sălii Palatului în subordinea Ministerului Culturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sala Palatului

Senatul a adoptat miercuri proiectul de lege pentru aprobarea OUG 109/2017 privind înfiinţarea Centrului Cultural "Sala Palatului" ca instituţie publică de spectacole şi concerte, prin care sala trece din administrarea Regiei Autonome Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) în cea a Ministerului Culturii, informează Agerpres.

 Conform actului normativ al guvernului, Ministerul Culturii a demarat demersurile pentru consolidarea, restaurarea şi modernizarea Sălii Palatului, iar împreună cu Ministerul Finanţelor a purtat primele discuţii cu reprezentanţi ai Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru susţinerea financiară a unui astfel de proiect, în cadrul unui împrumut acordat în condiţii avantajoase pentru România”.

„Prima etapă în acest demers de transformare a spaţiului într-un centru cultural, condiţie sine qua non pentru accesarea împrumutului extern, o constituie trecerea imobilului din administrarea RAAPPS în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Culturii", se mai arată în actul normativ al Guvernului. 

Conform aceleiaşi surse, Centrul Cultural „Sala Palatului" preia de  imobilul şi patrimoniul aferent, bunurile mobile şi dotările imobilului, pe bază de protocol de predare - preluare.

Proiectul de lege a trecut de Senat cu 72 de voturi „pentru'', 12 „'împotrivă'' şi o abţinere. El va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz, potrivit Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG