Scriitoarea Eleanor Catton a pus mâna pe Man Booker Prize la doar 28 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premiul Man Booker a fost acordat marţi seară scriitoarei neozeelandeză Eleanor Catton pentru romanul său „The Luminaries“. Scriitoarea în vârstă de 28 de ani a devenit astfel cea mai tânără câştigătoare a prestigioasei distincţii literare.

Totodată, romanul său de 832 de pagini, o poveste plasată în secolul al XIX-lea, este cel mai lung volum recompensat din istoria Man Booker Prize. Anterior, cel mai lung roman recompensat cu acest premiu a fost cel al lui Hilary Mantel, „Wolf Hall“ (2009).

Tânăra Eleanor Catton a învins în cursa pentru Man Booker Prize 2013 scriitori precum Jim Crace („Harvest“), Colm Toibin („The Testament Of Mary“), Ruth Ozeki („A Tale For The Time Being“), Jhumpha Lahiri („The Lowland“) şi NoViolet Bulawayo („We Need New Names“).

Man Booker Prize înmânat de Ducesa de Cornwall

Câştigătorul Man Booker Prize pe 2013 a fost anunţat marţi seară, într-o ceremonie care a avut loc la Guildhall din Londra. Premiul a fost înmânat de Camilla, ducesa de Cornwall, care sprijină o serie de organizaţii ce promovează lectura, inclusiv National Literacy Trust, organizatorul acestei ceremonii.

Ducesa de Cornwall a declarat audienţei că a aşteptat cu nerăbdare „anunţarea victoriosului“ ca şi „un cititor obişnuit“, pentru că acest lucru „fie ne dă şansa de a desoperi un nou scriitor, fie oportunitatea de a sărbători munca unui scriitor deja cunoscut“.

Juriul a apreciat „maturitatea şi echilibrul“

Membrii juriului au apreciat „uimitoarea maturitate şi echilibrul“ de care scriitoarea a dat dovadă în cele 832 de pagini, spunând că lungimea unei cărţi „nu contează atâta timp cât este bine scrisă “. Aceştia au adăugat că romanul „orbitor, luminos şi mare“ a permis cititorilor să se piardă într-o poveste care este „cu totul excepţională“, după cum notează jurnaliştii de la The Telegraph.

Autoarea a început să lucreze la romanul „The Luminaries“, al doilea său volum, la vârsta de 25 de ani şi a reuşit să eclipseze cel mai tânăr beneficiar anterior al premiului, Ben Okri, care a câştigat Man Booker la vârsta de 32 de ani în 1991. „The Luminaries“ a fost publicat în septembrie anul acesta şi este un roman „poliţist victorian“ ce îşi are acţiunea plasată în timpul goanei după aur din Noua Zeelandă a secolului XIX. 

„The Luminaries“, „coşmarul editorilor“

Conform cotidianului The Guardian, Catton a glumit pe seama muncii ei numind romanul „coşmarul editorilor“ din motive logistice, spunând că a fost obligată să-şi cumpere o nouă geantă pentru a putea încăpea volumul. După ce rezultatul a fost făcut public, scriitoarea a mărturisit că editorii ei au fost încântaţi că manuscrisul final a fost suficient de scurt încât 

„să nu se prăbuşească sub propria greutate“.

„Mă simt foarte onorată şi mândră că trăiesc într-o lume în care faptele din biografia cuiva nu afectează modul în care oamenii citesc cartea“, a declarat scriitoarea la ceremonia de decernare a premiului. De asemenea, câştigătoarea a mărturisit, pentru The Telegraph, că a primit premiul „cu picioarele tremurând“ şi cu „gura uscată“, dar nu s-a decis cum va cheltui cele 50.000 de lire sterline pe care le-a primit.

Premiul aducător de notorietate internaţională şi vânzări record

Catton este al doilea scriitor neozeelandez care câştigă acest premiu, după Keri Hulme, premiată în 1985 pentru romanul „The Bone People“. Tânăra Eleanor Catton deţine o diplomă de master în literatură modernă, iar romanul său de debut, „The Rehearsel“ (2008), a apărut pe lista scurtă a Guardian First Book Award şi a Dylan Thomas Prize şi pe lista lungă a Orange Prize. În plus, a fost publicat în 17 teritorii şi 12 limbi străine. 

Man Booker Prize, unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume, este acordat celui mai bun roman publicat în ultimul an în Marea Britanie, Irlanda şi în statele Commonwealth. Recent, însă, reprezentanţii asociaţiei care acordă acest trofeu au decis să modifice regulamentul, pentru a permite autorilor americani să se înscrie în cursa pentru Man Booker Prize, începând din 2014. Decizia a împărţit în două lumea literară, unii critici fiind de părere că scriitorii americani vor domina acest premiu.

Autorul recompensat cu Man Booker Prize primeşte un cec de 50.000 de lire sterline, dar cel mai important lucru este că acest premiu îi asigură notorietatea mondială şi vânzări record ale operelor sale.

În 2012, Man Booker Prize a revenit scriitoarei Hilary Mantel, pentru romanul „Bring Up the Bodies“. Hilary Mantel a devenit astfel prima femeie din istorie care a câştigat acest premiu de două ori. Romanciera britanică a câştigat prima dată premiul Booker cu volumul „Wolf Hall“ în 2009.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum