Scriitoarea americană Harper Lee a fost înmormântată în Alabama

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Harper Lee

Scriitoarea americană Harper Lee, autoarea bestsellerului "Să ucizi o pasăre cântătoare/ To Kill a Mockingbird", distins cu premiul Pulitzer în 1961, a fost înmormântată, printr-un ceremonial funebru privat, în statul Alabama, informează BBC.

La ceremonia funebră, desfăşurată într-o biserică din orăşelul Monroeville, au fost prezenţi prieteni şi rude apropiate ale celebrei scriitoare. Profesorul de istorie Wayne Flynt, un prieten apropiat al autoarei, a rostit un discurs cu ocazia slujbei oficiate într-o biserică metodistă din Monroeville.

Scriitoarea americană Harper Lee, autoarea bestsellerului "Să ucizi o pasăre cântătoare/ To Kill a Mockingbird", distins cu premiul Pulitzer în 1961, a murit, vineri dimineaţa, la vârsta de 89 de ani. Harper Lee a murit în Monroeville, Alabama, decesul său fiind confirmat pentru presa americană de editura HarperCollins, potrivit telegraph.co.uk.

Harper Lee s-a născut în Monroeville, Alabama, pe 28 aprilie 1926. A studiat dreptul, apoi s-a stabilit la New York, dedicându-se scrisului. În 1959, l-a însoţit pe Truman Capote, prietenul ei din copilărie, în Holcombe, Kansas, ca asistent în munca de cercetare ce a stat la baza romanului "Cu sânge rece". În 1960 a publicat "...Să ucizi o pasăre cântătoare", distins cu premiul Pulitzer în 1961 şi ecranizat în 1962, în regia lui Robert Mulligan, cu Gregory Peck în rolul principal, un film care a obţinut trei premii Oscar din opt nominalizări, trei Globuri de Aur şi premiul Gary Cooper la Cannes. "Să ucizi o pasăre cântătoare", o poveste despre rasă şi copilărie în statul american Alabama în anii 1930, este bazat în mare parte pe experienţele personale ale scriitoarei Harper Lee.

Volumul a fost publicat în 1960, în perioada în care mişcarea pentru drepturi civile prindea avânt şi a devenit o lectură obligatorie în multe şcoli americane. Deşi s-a bucurat de un succes uriaş (ediţia în limba engleză s-a vândut în peste 30 de milioane de exemplare în întreaga lume şi a fost tradusă în peste 40 de limbi străine, inclusiv română), Lee şi-a întrerupt activitatea literară, mutându-se înapoi în Monroeville, împreună cu sora ei, Alice. În 2007, preşedintele Statelor Unite ale Americii i-a decernat Medalia Libertăţii.

În 2015, editura HarperCollins a anunţat că scriitoarea Harper Lee îşi va publica al doilea roman, intitulat "Go Set a Watchman", la peste 50 de ani de la lansarea volumului "Să ucizi o pasăre cântătoare". Cea de-a doua carte a scriitoarei a apărut în noiembrie 2015 şi în limba română, cu titlul "Du-te şi pune un străjer", în colecţia "Biblioteca Polirom" şi în traducerea Ariadnei Ponta. "Du-te şi pune un străjer" este continuarea poveştii din "...Să ucizi o pasăre cântătoare", însă a fost scrisă, de fapt, înaintea cărţii care a consacrat-o pe scriitoarea americană şi a fost descoperită, în toamna anului 2014, de avocata autoarei, Tonja Carter.

La două decenii după evenimentele din "...Să ucizi o pasăre cântătoare", Jean Louise Finch - mai cunoscută după porecla ei, Scout - se întoarce în Maycomb, Alabama, să-şi viziteze tatăl, pe Atticus, acum atins de bătrâneţe şi de boală. Pe fondul luptei pentru drepturile şi libertăţile civile care zguduie Sudul Statelor Unite, Jean Louise descoperă adevăruri tulburătoare despre familia sa, despre oraşul în care a copilărit şi despre oamenii care îi sunt dragi. Amintirile revin în valuri, iar valorile şi opiniile ei sunt serios zdruncinate. "Du-te şi pune un străjer" readuce în scenă multe dintre personajele romanului "...Să ucizi o pasăre cântătoare", surprinzând în chip magistral zbuciumul unei tinere şi al unei lumi care trebuie să depăşească iluziile trecutului. Ediţia în limba engleză a romanului a fost publicată în Marea Britanie şi Commonwealth (cu excepţia Canadei) de Penguin Random House, iar, în SUA, de HarperCollins, pe 14 iulie 2015, stabilind cifre de vânzări record.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO