Românii nu se mai satură de cărţi de bucate. Supele de „încălzit inima“ şi „tocăniţele pentru suflet“, căutate la Gaudeamus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai vândute cărţi la Târgul de Carte Gaudeamus a fost „Jamila Cuisine. Cele mai iubite reţete“ de Geanina Staicu-Avram,  în topul vânzărilor situându-se şi „#24centimetri“ de Adrian Hădean, „Supă de încălzit inima“ de Mihaela Bilic şi „Poveşti cu gust“ de Mircea Radu.

Lumea s-a bătut la Târgul de Carte Gaudeamus, încheiat duminică la Romexpo, nu numai pe cărţile din seria „Harry Potter“ şi pe volumele lui Lucian Boia. Topurile de vânzări ale editurilor arată că foarte căutate au fost şi cărţile de bucate, cu titluri care de care mai siropoase, cum ar fi "Supă de încălzit inima“ de Mihaela Bilic (care a scris şi "Tocăniţă pentru suflet"), „Poveşi cu gust“ de Mircea Radu sau noul volum semnat de Jamie Oliver, „Super Food în fiecare zi“.  Paradoxal, aceste titluri au devansat în vânzări, la Editura Curtea Veche Publishing, titluri regale, cu ştaif:  „Ana Regina. Acasă pentru totdeauna“ sau „Mihai I al Românie“ de Adrian Cioroianu şi Mihaela Simina.

Reţete surpriză

Astfel, pe primul loc în topul preferinţelor , s-a aflat volumul „Jamila Cuisine. Cele mai iubite reţete” de Geanina Staicu-Avram. Geanina Staicu-Avram, cunoscută drept Jamila pentru fanii ei de pe YouTube. Autoarea a reuşit să adune în ultimii ani peste 92 de milioane de vizualizări ale videoclipurilor în care prezintă modul de preparare al unora dintre cele mai gustoase reţete, devenite surse de inspiraţie pentru milioane de pasionaţi de gătit din ţară şi din străinătate. Jamila a câştigat în septembrie 2016 premiul „Personalitatea Online a Anului“ în cadrul festivalului anual de social media Webstock. Cartea, publicată de Curtea Veche Publishing, este bogat ilustrată cu fotografii sugestive şi cuprinde cele mai apreciate reţete ale Jamilei, la care se adaugă o reţetă-surpriză pentru fanii ei.

Lecţii de gătit şi de viaţă

Cel de al doilea loc în topul vânzărilor, la aceeaşi editură, a fost ocupat de cel mai recent volum semnat de Adrian Hădean, „#24centimetri”. Acesta nu este un volum cu reţete, în schimb este o carte numai bună pentru a răspunde multor întrebări pe care cunoscutul bucătar le-a primit de-a lungul timpului. Cum a început – spălând, şi de zece ori pe zi, podelele bucătăriei din casa bunicilor –, cum a aflat secretele organizării şi ale falimentării unui restaurant – într-o încăierare de pomină –, cum se alcătuieşte meniul unui Irish pub – creând câteva sandviciuri delicioase cu nume voit idiot şi la fel de voit stâlcit irlandez („O’Ceapă“, „O’Felie“, „O’Tonă“ şi „O’Bama“) –, cum e din interior un show de televiziune – muncind de la şapte dimineaţa şi încheind seara târziu cu un pahar de prosecco, fără să fie nevoie să arunci cu farfurii în concurenţi. Un şir de lecţii – de gătit şi de viaţă.

De la bucătărie la „Luarea Ismailului“

Al treilea cel mai vândut titlu la standul editurii Curtea Veche a fost „Luarea Ismailului” de Mihail Şişkin, apărut în traducerea Antoanetei Olteanu, un roman complex, care foloseşte metafore inedite pentru a răspunde la întrebări pe care puţini din noi au curajul să şi le adreseze. Premiat cu premiul Booker rusesc în anul 2000, unul din cele mai prestigioase premii ale lumii literare, romanul o carte despre barbaria umană, despre complexitatea vieţii în care singura luptă care are sens este cea împotriva morţii, fie numai şi pentru faptul că „viitorul e entuziasmant“.

Transmisii live în biblioteci de la lansarea "Cartea curajului"

În cadrul evenimentelor Curtea Veche Publishing au fost lansate, la Gaudeamus, 18 titluri noi, printre care cele regale (, „Calendarul Regal 2017”), volumele „Aproape liber“ de Daniel Cristea-Enache, „Fluturele gladiator“ de Cristina Modreanu, cu desene de Dan Perjovschi. Printe autorii care au fost prezenţi la târg s-au numărat Brînduşa Armanca, Diana Turconi şi Ana Bărbulescu. La standul Curtea Veche Publishing a fost lansată, într-un mod inedit, „Cartea curajului“ de Adina Rosetti, cu ilustraţii de Alexia Udrişte. Lansarea a fost transmisă live în 19 biblioteci judeţene din întreaga ţară, inclusiv în cea din nordicul oraş Darabani. În cadrul acestei lansări s-au povestit despre dovezi reale de curaj care au inspirat poveşti minunate şis-au citit câteva pasaje din carte împreună cu zeci de copii din diferite oraşe din ţară. Printre noutăţile prezente la stand s-au mai aflat volumele semnate de Fernando Vallejo, „Şi vom merge cu toţii în infern“ şi „Sfânta Fecioară a ucigaşilor plătiţi“.

Jamila Cuisine înseamnă o multitudine de reţete culinare video, realizate  pasiune, dăruire şi o dragoste nemăsurată pentru arta culinară. O reţetă Jamila Cuisine presupune foarte multă muncă, cu 6 – 12 ore de filmări, plus alte 12 – 16 ore de montaj şi editare. Aceste reţete video vor fi acum puse sub forma unui volum culinar, în care vom găsi cele mai iubite reţete.   Povestea proiectului Jamila Cuisine a început în anul 2012 cu numeroase reţete prezentate sub forma unor videoclipuri, iar până în 2016 a devenit unul dintre cele mai îndrăgite şi mai urmărite proiecte culinare. Autoarea povesteşte despre ce reprezintă acest volum: „Cartea de faţă reprezintă pentru noi un vis împlinit. Ne-am dorit să vă putem oferi o variantă tipărită a celor mai apreciate reţete şi, fireşte, suntem extrem de bucuroşi că am izbutit. Ce puteţi găsi în această carte? În primul rând, reţete savuroase, uşor de pus în practică şi pe gustul tuturor. Nu sunt preparate culinare făcute după un reţetar strict, nici creaţiile unui bucătar renumit. Sunt reţete ce pot fi gătite de oricine, reţetele mamelor şi ale bunicelor noastre, reţete demne de a fi cunoscute de toată lumea şi, nu în ultimul rând, reţete care să adune în jurul mesei întreaga familie", spune Geanina Staicu-Avram.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani