„Rezervaţia de îngeri”, cartea-cadou a poetului Emil Brumaru de Ziua Îndrăgostiţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emil Brumaru, care locuieşte în Iaşi,  este unul dintre cei mari poeţi contemporani  FOTO: Adevărul

Un nou volum de poezii semnate de Emil Brumaru, "Rezervaţia de îngeri", va fi lansat pe 14 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. De Ziua Îndrăgostiţilor, alături de autorul Emil Brumaru, vor vorbi la lansare Lidia Bodea, Ioana Pârvulescu şi Alex Ştefănescu.

Volumul "Rezervaţia de îngeri", publicat de Editura Humanitas, include 128 de poeme ale lui Emil Brumaru (74 de ani), dintre care multe inedite.

Poet cunoscut pentru candoarea sa, Emil Brumaru proiectează un întreg univers ludic în "cântecul naiv". Poezia sa, cunoscută din volumele "Julien Ospitalierul", "Cântece naive", "Adio, Robinson Crusoe", "Dulapul îndrăgostit" sau "Ruina unui samovar", reflectă un spaţiu domestic marcat de senzualism, cu o voluptate de a conferi viaţă "lumii celor care nu cuvântă" (obiecte, plante, animale, alimente).

"Privind pe gaura cheii"

"S-a scris destul şi dulceag despre utopia omului-înger. Emil Brumaru preferă blasfemia îngerului-om. Dar e oare vorba, într-adevăr, de o blasfemie?", se întreabă Andrei Pleşu.

"Poate poetul, care nu gîndeşte în concepte, ci «în fluturi», să facă vreun rău purităţii? Poate fi «neruşinată» pasiunea sa pentru lumea creată, în speţă pentru jumătatea feminină a creaţiei, câtă vreme ea culminează în bucurie supra-mundană, veneraţie şi simţ al miracolului? Poate harul să fie vulgar?", sublianiază Andrei Pleşu.

"Versurile lui Emil Brumaru îmi dau, întotdeauna, o tonică certitudine: certitudinea că trupul, cu splendorile şi mizeriile lui, e făcut, împreună cu lumea însăşi, să fie salvat prin frumuseţe; cu alte cuvinte, că trupul e îngăduit, mai mult decât credem, de oştirile cereşti. Nu ştiu dacă Emil Brumaru va ajunge în Rai, dar sunt sigur că i se va da voie să contemple, ca expert, voluptăţile lui, fie şi privind pe gaura cheii…", concluzionează Andrei Pleşu.

"Mă bucur acum, din toată inima, că opera lui Emil Brumaru are parte de o recunoaştere în plus, prin publicarea ei la o editură de mare prestigiu, Humanitas, într-o colecţie selectă (inaugurată acum câţiva ani cu un volum cuprinzând poezia lui Nichita Stănescu)", apreciază criticul Alex Ştefănescu, pe blogul său de pe adevarul.ro.

De la medicină la poezie

Născut în Basarabia, Emil Brumaru a absolvit Facultatea de Medicină şi a profesat o vreme ca medic la Dolhasca. A debutat in 1970, cu "Versuri", volum premiat de Uniunea Scriitorilor din România. 

A publicat volumele: "Detectivul Arthur" (1970), "Julien Ospitalierul"(1974), "Cântece naive" (1976), "Adio, Robinson Crusoe" (1978), "Dulapul îndrăgostit" (1980), "Ruina unui samovar" (1983), "Dintr-o scorbură de morcov" (1998), "Poeme alese. 1959-1998 (2003)", "Fluturii din pandişpan" (2003), "Poezii" (carte la borcan, 2003), "Opera poetică" (3 vol., 2005), "Submarinul erotic" (2005), "Infernala comedie" (2005), "Cântece de adolescent" (2007), "Poveşti erotice româneşti" (volum colectiv, 2007), "Ne logodim cu un inel de iarbă" (2008), "Versuri" (2010), "Povestea boiernaşului de ţară şi a fecioarei…" (editia a II-a adaugita, 2012), "Intelectuali la cratiţă" (volum colectiv, 2012).

Este laureat al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” (2001) pentru Opera Omnia, iar in 2011 a primit premiul revistei "Observator Cultural", de asemenea pentru Opera Omnia.

Poemele sale au fost incluse in antologii din România, Germania, Franţa şi Anglia.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil