Regizorul bulgar Ivan Dobcev, despre actorii români: „Se strâmbă, râd, dar nu gândesc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ivan Dobcev a montat la TNB "Medeea, mama mea"        FOTO: Eduard Enea

Ivan Dobcev este fondator, regizor şi director artistic al Teatrului Laborator Sfumato din 1989. Profesor la Academia  Naţională de Teatru şi Film din Sofia, are peste 150 de montări de teatru dramatic, TV şi operă bazate pe texte ale unor clasici bulgari, ruşi şi vest-europeni.

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul LIVE

În 2015, a venit la Bucureşti, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru NETA, cu spectacolul "Medeea, mama mea", care s-a bucurat de un important succes. În urma acestuia, i s-a propus să monteze acelaşi text, dar cu actori români.

Regizorul bulgar a declarat la Adevărul LIVE: „Şi în Academia noastră sunt mulţi profesorii care îi învaţă la fel pe actorii noştri, să slujească publicul, să placă publicului, fără prea mari greutăţi. Să fie totul lejer, să fie plăcut, să fie amuzant pentru public. Şi avem şi noi mulţi actorii din aceştia, şi tineri şi bătrâni.“

„Asta am întâlnit şi aici, majoritatea actorilor aşa gândeau: că ăsta este lucrul principal, să placi, să amuzi publicul, să fii divers, să fii interesant. Să te strâmbi, să râzi, dar să nu gândeşti. Să faci asta fără să gândeşti.“ a declarat regizorul bulgar în studioul Adevărul LIVE.

"Medeea, mama mea", care va avea premiera la sfârşitul acestei săptămâni pe scena Sălii Pictură a Teatrului Naţional din Bucureşti, se bucură de o distribuţie tânără, din care fac parte actorii Florentina Ţilea, George Piştereanu, Aylin Cadîr, Ilona Brezoianu, Emilian Ciobanu, Ionuţ Toader, Mădălin Mandin, Alin Potop, Ionuţ Niculae şi violonista Bianca Drăgoi.

Alături de Ivan Dobcev, la regia spectacolului a lucrat şi Margarita Mladenova, alături de care a înfiinţat Teatrul Sfumato. Muzica îi aparţine lui Assen Avramov. 

"Medeea, mama mea" este un spectacol despre pierderea valorii sacre a maternităţii, despre pericolul dezumanizării şi al minimalizării vieţii, redusă la stadiul unei simple supravieţuiri.

Viziunile, visele eroului principal – întors din străinătate să îşi caute mama - construiesc povestirea, întretăiată de monologurile documentare a trei băieţi şi trei fete, abandonaţi de părinţii lor, supuşi violenţelor fizice şi psihice în casele de copii sau pe stradă, în ţară sau străinătate, unde tinerele femei sunt obligate să îşi vândă copiii, să lucreze ca nişte sclave, să se prostitueze…

Destinul Medeei şi al copiilor ei este repovestit într-o versiune balcanică a mitului, în care grandoarea tragediei antice greceşti se întrepătrunde cu pânza existenţială a dreptăţii fruste a locuitorilor din aceste vechi ţinuturi, victime fără noroc ale unor vremuri nebune. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie