Regi catolici, regine protestante, copii ortodocşi: mozaic confesional în Casa Regală a României

Casa Regală a României a fost un mozaic confesional. Primii doi regi ai României, născuţi romano-catolici, s-au căsătorit cu principese protestante, iar copiii rezultaţi au fost botezaţi ortodox.

După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, în februarie 1866, oamenii politici ai vremii au hotărât să aducă pe tron un prinţ străin, dintr-o casă domnitoare apuseană. Măsura trebuia să pună capăt disputelor pentru domnie între vechile familii boiereşti, toate înrudite. Şi să asigure, totodată, prestigiu extern Principatelor.

Regi catolici într-o ţară majoritar ortodoxă

Avantajoasă din punct de vedere politic, aducerea unui prinţ de altă naţionalitate putea genera complicaţii din punct de vedere religios. În acord cu harta confesională a Europei Occidentale, candidaţii la domnia Principatelor majoritar ortodoxe puteau fi ori romano-catolici, ori protestanţi. Acest inconvenient a fost tranşat în Constituţia din 1866. Capitolul II, Secţiunea I - Despre domn, articolul 82, prevedea că toţi fiii şi fiicele viitorului monarh ar fi urmat să fie obligatoriu crescuţi „în religiunea ortodoxă a răsăritului". Dacă în privinţa primului rege s-a putut face o concesie, clasa politică de la Bucureşti nu a putut admite ca moştenitorul tronului să aparţină altei confesiuni decât cea a majorităţii populaţiei.

Menit să apropie dinastia străină de poporul român ortodox, acest articol a produs în timp supărări în familia regală şi, uneori, chiar drame personale. Situaţia a fost cumva complicată şi de obligaţia impusă Casei Domnitoare de a nu se înrudi niciodată cu vreo familie românească. Mozaicul confesional este bine ilustrat de familiile primilor doi regi, Carol I şi Ferdinand. Ambii catolici, s-au căsătorit cu protestante, iar copiii rezultaţi din căsătorii au fost botezaţi în religia ortodoxă.

Nunta lui Carol I - catolică, protestantă şi ortodoxă

În mai 1866, pe tronul de la Bucureşti a fost adus Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, un principe german, aparţinând confesiunii romano-catolice. Trei ani mai târziu, prinţul s-a căsătorit cu Elisabeta de Wied, o principesă germană protestantă. Căsătoria celor doi a fost oficiată în noiembrie 1869, la castelul aparţinând familiei viitoarei regine a României, după o lună de la cunoştinţa celor doi. Rapid, dar mai târziu decât şi-ar fi dorit mirele, grăbit să se întoarcă în România. La originea întârzierii s-a aflat Papa. Deoarece Carol era catolic, pentru căsătorie era nevoie de dispensa Vaticanului. Care se acorda, în principiu, cu condiţia ca urmaşii cuplului să fie crescuţi în religia romano-catolică. Tocmai această condiţie intra în contradicţie cu prevederile Constituţiei româneşti.

Nemulţumit că un principe catolic se căsătoreşte cu o protestantă, şi încă mai nemulţumit că urmaşii vor fi botezaţi ortodox, Papa a tergiversat acordarea dispensei, scrie Mihail Polihroniade într-o biografie a lui Carol I, apărută între cele două războaie mondiale. Nerăbdător, principele Carol a renunţat să mai aştepte. Cu mare greutate s-a găsit un preot militar, care a acceptat să oficieze şi ceremonia romano-catolică, pe lângă cea protestantă.Pentru a le da satisfacţie românilor, chiar în ziua când a revenit la Bucureşti, cuplul a făcut primul drum la Mitropolie, ca să obţină şi binecuvântarea şefului Bisericii Ortodoxe din România. „În Bucureşti, părechea regală în mijlocul aclamaţiunilor urcă pe dealul Mitropoliei ca, după obiceiul străbun al ţării, să fie binecuvântaţi de Mitropolit. În aceeaşi zi se cununară 50 de părechi tinere, din deosebitele judeţe; un simbol frumos, prin care fericirea ţării se încopcie (se leagă, n.r.) de cea a clasei domnitoare", scria revista „Luceafărul" din 1904, într-un articol omagial, la aniversarea celor 60 de ani ai Reginei.

Citeşte continuarea pe historia.ro