Recviemul de Mozart şi expoziţia 30 de ani de libertate, la Ateneul Român

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagini de acum 30 de ani, inclusiv cu prima pagina din "Adevărul", au fost proiectate, pe 22 decembrie, pe plasmele de la Ateneu. Expoziţia " Revoluţia Română. 30 de ani de libertate" a fost realizată de Agerpres

Împlinirea a 30 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989 a fost marcată, ieri, pentr-o expoziţie "30 de ani de libertate" şi printr-un concert, care a avut în program Recviem-ul de Mozart. Concertul a fost susţinut de Orchestra şi Corul Filarmonicii "George Enescu", dirijate de Iosif Ion Prunner.

Evenimentul de la Ateneul Român a avut tematica „30 de ani de libertate” şi a constat în vernisajul unei expoziţii fotodocumentare, dedicată eroilor Revoluţiei Române din 1989. Vernisajul a fost urmat de un concert vocal-simfonic, "Recviem"-ul de Mozart, susţinut de Orchestra şi Corul Filarmonicii ”George Enescu”, dirijată de maestrul Iosif Ion Prunner.

Preşedintele Klaus Iohannis a participat la manifestări, alături de premierul Victor Orban şi de preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop. Au fost prezenţi reprezentanţi ai asociaţiilor de revoluţionari, ai instituţiilor publice, societăţii civile, mediului de afaceri, personalităţi din domeniile culturii, sportului, parlamentari şi europarlamentari, membri ai misiunilor diplomatice acreditate la Bucureşti, reprezentanţi ai cultelor religioase, membri ai Guvernului.

"Momentul comemorării evenimentelor din decembrie 1989 este copleşitor şi "un prilej de cumpănire", fiind totodată un moment benefic pentru ca ranchiuna să fie lăsată deoparte", a afirmat duminică preşedintele Academiei Române, prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop.

"Este bine să lăsăm deoparte ranchiuna şi să procedăm la îndemnul pe care ni l-au adresat eroii. E un prilej de cumpănire, de corectare a unor erori, de construire a societăţii democratice", a afirmat Pop, cu prilejul vernisajului expoziţiei de fotografie "Revoluţia română. 30 de ani de libertate", de la Ateneul Român.

Fotografii: gov.ro

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie