Recorduri pe piaţa de artă în 2021 - Sandro Botticelli, Gustave Caillebotte şi Frida Kahlo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Portrait of a Youth Holding a Roundel" - Sandro Botticelli foto: news.ro

Casele de licitaţii au revenit cu succes în 2021, după ce primul an al pandemiei a blocat în mare parte tranzacţiile în artă, atrăgând din nou colecţionarii din lume şi realizând cifre record. Între cele mai scumpe lucrări vândute anul acesta s-au numărat tablouri de Sandro Botticelli, Gustave Caillebotte şi Frida Kahlo.

„Portrait of a Youth Holding a Roundel" (1480), de Sandro Botticelli, unul dintre cele trei portrete ale maestrului renascentist aflate în colecţie privată, a fost vândut la Sotheby's pentru 92,2 milioane de dolari, devenind al doilea cel mai scump vechi maestru, după Da Vinci.

Tabloul a fost estimat la 80 de milioane de dolari şi a fost scos la licitaţie din colecţia magnatului imobiliar Sheldon Solow, care îl cumpărase în 1982 pentru aproximativ 1,3 milioane de dolari. Recordul anterior pentru artistul renascentist era de 10,4 milioane de dolari, realizat de vânzarea „Rockefeller Madonna” în 2013, la Christie’s.

„Jeune homme à sa fenêtre” (1876), de Gustave Caillebotte, a fost cumpărat, în noiembrie, de Getty Museum din Los Angeles pentru 53 de milioane de dolari. Rezultatul de la Christie’s a depăşit recordul anterior pentru o lucrare a artistului - 22 de milioane de dolari, stabilit în urmă cu doi ani la aceeaşi casă de licitaţii.

Lucrarea a provenit din colecţia magnatului petrolului Edwin Cox, în proprietatea căruia s-a aflat timp de cinci decenii, înainte de moartea lui, în 2020. Pe lângă lucrări de Vincent van Gogh şi Edgar Degas, pictura lui Caillebotte a fost licitată într-o vânzare dedicată colecţiei, care s-a soldat cu un total de 332 de milioane de dolari.

Tot la Christie’s, în aceeaşi lună, pictura de mari dimensiuni „Swamped” (1990), de Peter Doig, a fost cumpărată pentru 39 de milioane de dolari. Cel mai recent tabloul fusese scos la licitaţie în 2015, când colecţionarul european care l-a vândut acum l-a achiziţionat pentru 26 de milioane de dolari. „Swamped” a restabilit recordul pentru Doig, neschimbat din 2017, când „Rosedale” (1991) a fost vândut la Phillips din New York.

„Diego y yo” (1949), autoportret pictat de Frida Kahlo în 1949, a fost vândut la Sotheby’s New York, pentru un preţ record. Estimată la 30 de milioane de dolari şi aşteptat să stabilească un record la licitaţia de artă modernă, pictura semnată de artista mexicană a fost adjudecată contra sumei de 34,9 milioane de dolari.

Este cel mai mare preţ plătit la o licitaţie pentru o lucrare a unui artist latino-american.

Totuşi, recordul lui Kahlo este departe de cea mai scumpă lucrare a unei artiste vândută până în prezent - „Jimson Weed/White Flower No. 1” (1932), de Georgia O’Keeffe, pentru 44,4 milioane de dolari, în 2014.

„Untitled #44” (1974), de Agnes Martin, a fost scos la vânzare odată cu colecţia lui Harry şi Linda Macklowe, în noiembrie, la Sotheby’s. Pânza albă cu dungi a creat una dintre cele mai tensionate vânzări ale serii. După ce cinci colecţionari s-au luptat pentru ea, a fost câştigată de un ofertant prin telefon, pentru 17,7 milioane de dolari.

Rezultatul a depăşit cu mult recordul anterior pentru o lucrare a lui Martin, de 10,6 milioane de dolari, stabilit în 2016 la o licitaţie Christie’s New York.

Vă recomandăm şi: 

Tradiţii neobişnuite de Crăciun, de pe tot globul. Unde a apărut Colonelul Moş Crăciun, devenit simbol al Sărbătorilor

Papa Francisc, mesaj de Crăciun: „Iisus îi iubeşte foarte mult pe săraci. În ei, El se face cunoscut”

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite