RECORD Cel mai scump tablou britanic s-a vândut cu 38,6 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tablou în ulei al pictorului britanic J.M.W. Turner, intitulat "Rome, From Mount Aventine", realizat în 1836 şi dispărut de pe piaţă din 1878, a fost vândut cu preţul record de 38,6 milioane de euro la o licitaţie organizată de casa Sotheby's, miercuri seară, la Londra.

"Este cel mai mare preţ obţinut vreodată pentru o operă a unui artist britanic de dinainte de secolul al XX-lea", a precizat casa organizatoare într-un comunicat de presă.

Patru colecţionari care au fost prezenţi în sala de licitaţii au făcut ca preţul tabloului să crească şi să depăşească estimările specialiştilor, cuprinse între 15 milioane şi 20 milioane de lire sterline (18,7 - 25 milioane de ).

Această pânză în ulei pictată în 1835 şi expusă la Royal Academy în 1836 a fost descrisă de sprecialiştii casei Sotheby's drept "cea mai importantă reprezentare a capitalei italiene ce a fost pictată vreodată".

Vândută cu rama ei originală, pictura face parte din "mica zestre de circa 10 opere de J.M.W. Turner deţinute în colecţii private" şi este "una dintre cele mai frumoase" opere ale acestui pictor, a declarat Alex Bell, copreşedinte al departamentului de pictură din casa Sotheby's.

Licitaţia a avut loc în contextul în care Joseph Mallord William Turner a fost marea vedetă a sezonului cultural de toamnă de la Londra, marcat de o expoziţie care i-a fost dedicată la muzeul Tate Britain, intitulată "Late Turner", şi de lansarea în cinematografe a filmului biografic "Mr. Turner".

Pe de altă parte, casa Sotheby's a organizat miercuri seară o licitaţie şi la Paris, unde un tablou de Andy Warhol a fost vândut cu 2,3 milioane de , iar o operă de Jean-Michel Basquiat a fost adjudecată cu 1,7 milioane de la o licitaţie organizată de casa Christie's miercuri seară tot în capitala franceză.

Acea serigrafie în acril de Andy Warhol, achiziţionată în acelaşi an în care a fost realizată, face parte din seria "Ladies and Gentlemen" (1975) şi avea un preţ estimativ de 1,5 milioane de euro.

Un tablou în ulei de mari dimensiuni al japonezului Kazuo Shiraga, intitulat "Chishusei Kanchikotsuritsu" (1961), evaluat între 1 milion şi 1,5 milioane de euro, care a apărut pentru prima dată într-o licitaţie publică, a fost adjudecat cu 2,057 milioane de euro.

O pânză din seria "Mariale", intitulată "M.B.2", realizată între 1960 şi 1961 de pictorul francez de origine maghiară Simon Hantai, estimată între 1,8 milioane şi 2,2 milioane de euro, a fost vândută cu 2 milioane de euro. Doar şase opere din această serie, în care pânza este pictată după ce a fost pliată, sunt cunoscute.

O operă a artistului american Alexander Calder, realizată în 1947 şi oferită de artist unui medic newyorkez, care nu a părăsit niciodată colecţia acestuia, a fost vândută cu 1,6 milioane de euro.

Un tablou din 1986, intitulat "Icon 6", realizat de un alt star al artei contemporane, Jean-Michel Basquiat, a fost vândut cu 1,7 milioane de euro la o licitaţie organizată de casa Christie's la Paris, miercuri seară. Licitaţia a generat încasări totale de 24,9 milioane de euro.

În aceeaşi licitaţie, o operă a artistei franceze Germaine Richier, "L'Echiquier grand", a fost vândută cu 1,5 milioane de euro, o pânză de Zao Wou-Ki a fost adjudecată cu 1,3 milioane de euro, o pictură a artistei americane Joan Mitchell, "They never appeared with the white", a fost achiziţionată cu 1,2 milioane de euro, iar o operă de Kazuo Shiraga şi-a găsit cumpărător contra sumei de 1,17 milioane de euro.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune