PREMIERĂ Spectacolul educaţional „Familia Offline“, la Teatrul Foarte Mic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihaela Rădescu va juca în spectacolul „Familia Offline"

Spectacolul de teatru educaţional „Familia Offline” va fi pus în scenă în premieră, sâmbătă, 6 iulie, la ora 19.00, la Teatrul Foarte Mic din Capitală. Subiectul spectacolului are la bază problema copiilor care rămân singuri acasă atunci când părinţii pleacă la muncă în străinătate.

   

„Familia Offline”,  în regia lui Radu Apostol, pe un text de Mihaela Michailov, face parte din proiectul de teatru educaţional numit „Copiii migraţiei”, ce îşi propune să dezbată - prin mijloace teatrale – problemele cu care se confruntă copiii rămaşi în ţară. După fiecare reprezentaţie, un psiholog va modera discuţii axate pe fenomenul migraţiei şi pe efectele sale asupra psihologiei copilului.

De asemenea, vor fi propuse soluţii care ar putea preveni şi reduce abandonul şcolar, cum ar fi practicarea mai multor activităţi artistice. Conform studiilor realizate în ultimii ani, în România, există peste 350.000 de copii ai căror părinţii au plecat să lucreze peste hotare.

Copiii din „Familia Offline” aşteaptă ziua în care vor creşte şi vor fi din nou alături de mama şi de tata. Maturizarea lor începe cu întrebări inocente despre lumea oamenilor mari: 

„Când suntem destul de mari ca să putem avea grijă de noi şi de cei care ne sunt aproape? Când devenim mama? Şi când mama nu e, cine e mama?”

Distribuţia spectacolului include un grup de 10 copii, care joacă alături de actori profesionişti - Mihaela Rădescu şi Viorel Cojanu

Din echipa proiectului fac parte: Bianca Gheorghe, Denis Nadolu, Ionuţ Roşca, Mario Ştefan, Andreea Baraitan, Georgiana Elena Moise, Anca Denisa Negoiţă, Alina Nicolae, Ana Maria Zaincovschi, Viorel Cojanu, Mihaela Rădescu, Radu Apostol, Bogdan Burlăcianu, Maria Mandea, Mihaela Michailov, Raluca Simion, Delia Pîrvu, Mugur Ciumăgeanu.

Intrarea este liberă - în limita locurilor disponibile.

„Copiii migraţiei”este un proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) şi iniţiat de Asociaţia Culturală Replika.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie