Poveștile copilăriei, adaptări ale unor opere clasice și dezbateri speciale în cadrul Hoinar.Carnaval

0
0
Publicat:

Programul Hoinar Festival dedică una din zilele sale celor mai tineri dintre iubitorii de muzică și poveste, astfel că sâmbătă 11 mai, de la ora 11:00, la Teatrul ACT, va avea loc spectacolul A fost odată un pian, recomandat copiilor cu vârste între 6 și 12 ani. 

Spectacolul este un recital atipic de pian, cu muzică inspirată din cele mai îndrăgite basme ale copilăriei. Desfășurat în întuneric, concertul devine o incursiune într-o lume a ficțiunii prin proiecțiile video, însoțite de text, cu ajutorul cărora sunt ilustrate povești cunoscute („Cenușăreasa”, „Corbul și Vulpea”), dar și mituri mai puțin întâlnite („Legenda lui Hero și Leander”). Poveștile se urmăresc în timp real, acompaniate de muzica lui Chopin, Prokofiev, Liszt și Paul Constantinescu, ca o adevărată coloană sonoră de film. Bilete: https://bit.ly/AFostOdataUnPian 

Festivalul Hoinar. Carnaval 2024 este un adevărat sanctuar al creativității și umanității, cu mesaje profunde ascunse în notele muzicale. Fie că este vorba despre povestea emoționantă a doi clovni care traversează granițele dintre inocență și maturitate sau despre explorarea formelor diverse ale muzicii clasice prin ochii copiilor, fiecare eveniment din cadrul festivalului este o invitație deschisă către descoperirea și înțelegerea profunzimilor umane. Ridicăm cortina pentru toți cei ce doresc să simtă vibrația unică a muzicii clasice, într-o sărbătoare a sunetelor și emoțiilor, în care pianul intră într-un dans al instrumentelor, demonstrând încă o dată puterea sa de a uni și inspira. Astfel, publicul nu e doar spectator, ci și protagonist al unei călătorii multisenzoriale, unde muzica, imaginea și cuvântul se contopesc într-o armonie desăvârșită”, a declarat Ruxandra Miuți, managerul festivalului.

O spovedanie muzical-dramatică

Una dintre cele mai talentate soprane ale generației sale, Sarah Gabriel, descrisă de cotidianul Le Monde ca fiind „o actriță și cântăreață desăvârșită”, va urca pe scena Teatrului ACT duminică, 12 mai, în cadrul spectacolului Vocea Umană, regizat de Richard Williams, prezent și el la București la cea de-a 7-a ediție a Hoinar Festival. 

Sarah Gabriel FOTO: Kate Moun

Sarah Gabriel îi dă viață unei femei care se clatină periculos la limita sănătății mintale atunci când iubitul ei, cu care are o relație de mai bine de 5 ani, îi dezvăluie la telefon că urmează să se căsătorească cu o altă femeie în următoarea zi. Adaptată după emblematica piesă de teatru cu același titlu, de Jean Cocteau, Vocea umană este o spovedanie muzical-dramatică, un portret psihologic complex al unei femei care timp de 45 de minute face tot posibilul să schimbe inevitabilul „adio”. Alături de Sarah, pe scena Teatrul ACT, va fi și Florian Mitrea care va asigura acompaniamentul live la pian, adăugând astfel o componentă de complexitate subtilă monologului muzical, care astfel capătă un caracter profund-intim, prin apropierea dintre voce și un singur pian. Spectatorul are senzația unei introspecții în ungherele cele mai ascunse și întunecate ale unei persoane. Spectacolul va începe la ora 19:30 și va fi urmat de o dezbatere specială cu invitați din domeniul culturii și psihologiei. Biletele au fost deja puse în vânzare: https://bit.ly/VoceaUmana

Sarah Gabriel, care și-a făcut debutul american cu rolul Lucy Lockit din The Beggar’s Opera (Benjamin Britten), sub bagheta lui Lorin Maazel, cântă muzică ce cuprinde peste 300 de ani de istorie, susținând recitaluri la Wigmore Hall, Glyndebourne, la Festivalurile Internaționale de la Dartington și Cheltenham. Fascinată de tulburările social-culturale ale secolului XX, Sarah a fondat propria orchestră de cabaret weimarez, The Blue Hour, ansamblu descris de The Guardian ca fiind „capabil de magie artistică, pur și simplu!”. Sarah este o artistă completă, fiind și autoarea pieselor de teatru muzical A House on Middagh Street și Barlines, precum și a versurilor pentru spectacolul Beethoveniana prezentat la festivalul BBC Proms 2020. 

Regizorul Richard Williams, distins cu numeroase premii în Marea Britanie, este unul dintre invitații internaționali pe care Hoinar Festival îi aduce anul acesta aproape de publicul din România. Richard a produs spectacole dintre cele mai variate, de la piese de Cehov la opere de Vivaldi și teatru muzical, și a fost directorul artistic a patru companii de teatru (Manchester Contact Theatre, Oxford Stage Company, Unicorn Theatre London și Liverpool Playhouse). În prezent este profesor la Drama Centre Londra și Central Saint Martins.

Spectacolul Vocea umană va fi urmat de o dezbatere liberă între public și invitații speciali ai serii - scriitoarea Doina Ruști, rectorul UNATC Liviu Lucaci și psihologul Mihaela Sahlean - moderată de Bogdan Stănescu. Tema dezbaterii, „Dependență și comunicare în lumea modernă”, este inspirată din subiectele ridicate la fileu de piesa lui Jean Cocteau, subiecte care prin universalitatea lor reușesc să se păstreze actuale chiar și în 2024. 

Ediția cu numărul 7 a Hoinar Festival are ca temă centrală conceptul de Carnaval și va avea loc în perioada 10 - 14 mai 2024, reunind la București 15 artiști de talie internațională care vor susține 4 spectacole-incursiune. Evenimentul de deschidere este un recital de lied, încadrat de lecturi și proiecții video - Songs of the Clown (10 mai, 19:30, Teatrul ACT, bilete: https://bit.ly/SongsOfTheClown), pe când cel de închidere este un adevărat concert-spectacol pe ritmuri de Johannes Brahms și Camille Saint-Saëns, cu participarea specială a actriței Alexandrina Halic - Carnaval (14 mai, ora 19:00, Ateneul Român, bilete: https://bit.ly/CarnavalHoinar).

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”