Peste 70 de artiști și 25 de galerii la cel mai mare târg internațional de artă contemporană din România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

MoBU anunță Târgul Internațional de Artă, prima ediție a celui mai mare târg internațional de artă contemporană din România, care va avea loc în perioada 19-28 mai, la București, la Romaero Băneasa.

Lucrările de artă de la târg vor fi expuse printre aeronave

Organizatorii au anunțat că pregătesc pentru evenimentul din mai un pavilion expozițional complex, multifuncțional, cu 22.000 de metri pătrați la interior și în exterior, din care aproape 5.500 mp vor fi spațiu expozițional dedicat exclusiv celor peste 25 de galerii și peste 70 de artiști participanți din pictură, sculptură, fotografie, artă digitală, street art sau realitate augmentată din Austria, SUA, Italia, Siria și România. La Târgul Internațional de Artă MoBU sunt așteptate în cele 10 zile de desfășurare între 50 000 și 100 000 de vizitatori.

Maestrul Daniel Spoerri este artistul invitat căruia MoBU îi dedică locul central cu expoziția sa personală retrospectivă, cu peste 120 de lucrări. Artistul nonagenar de origine română este binecunoscut în lumea artei contemporane, dar mai puțin cunoscut în România; Spoerri a semnat manifestul Noului realism, i-a cunoscut pe Duchamp și pe Man Ray, este inventatorul tablourilor-capcană și al conceptului Eat Art. Publicul din România are șansa de a cunoaște și înțelege, la MoBU, opera unui artist prezent în colecțiile de la MoMA (New York), Tate Modern (London) și Centrul Pompidou (Paris).

Bucureștiul, capitala artei

Printre expozanți se numără Strata Gallery x Mobius, Fantom (Germania), Fundația Francisc Chiuariu, Galeria Iaga, Galeriile Rotenberg-Uzunov, Galeria Romană, Scemtovici & Benowitz Gallery, Nemțoi Gallery, Sineva, Dragoste Gallery, Celula de Artă, Baraka Artist Run, grupul Prolog, Four ART, Sasha Meret (SUA), Manuello Paganelli (SUA), Laurian Popa, Cosmin Moldovan, Diana Serghiuță, Ștefan Radu Crețu, Eugen Raportoru, Irina Cristescu, Ioan Sbârciu, Ioana Cristodorescu, Anca Boeriu, Victor Teslaru, Iuliana Gaga, Elian Băcilă, Emilia Marinescu, Paula Craioveanu, Lidia Zadeh, Cornel Vana, Natalia Romanciuc, Valeria Glibiciuc.

În ciuda provocărilor specifice unei ediții princeps, MoBU este un eveniment unic și ambițios, care transformă Bucureștiul în capitala artei contemporane din regiune. Prezentăm deopotrivă maeștrii consacrați și invităm publicul să descopere o nouă generație de talente, în special din Centrul și Estul Europei”, spune Demetra Arapu, directoarea MoBU.

Necesitatea unui astfel de eveniment vine ca un răspuns ferm adus pieței de artă în creștere, dar și a unui public nou, avizat, interesat de toate aspectele mainstream din arta momentului dar și din jurul ei. Nu vor lipsi conferințele pe teme actuale din piața de artă, prezentările Artist Talk, performance-urile, arta media sau arta interactivă”, afirmă Mihai Zgondoiu, artist, curator, galerist independent, ambasador MoBU.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026