Pasiunile reginei Carmen Sylva, „mama răniților“ care citea poezii la portavoce în portul Constanţa

Elisabeta I a României, pe numele său adevărat Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied şi cu pseudonimul literar Carmen Sylva, a fost regina României în timpul domniei soţului ei, Carol I.

Supranumită de popor „mama răniţilor”, Regina Elisabeta a României s-a născut în Germania pe 29 decembrie 1843 şi a murit la vârsta de 72 de ani, fiind înmormântată la Curtea de Argeş.

S-a căsătorit cu Carol I la trei ani după venirea acestuia pe tronul ţării şi, datorită îndeletnicirilor sale literare, şi-a luat ca pseudonim literar numele de Carmen Sylva, ceea ce se traduce din limba latină prin „Cântecul pădurii”.

Pierderea unicului copil, Principesa Maria, a afectat-o teribil şi pentru a umple acest gol în viaţa sa Carmen Sylva s-a orientat spre dezvoltarea pasiunilor, fiind patroană a artelor, fondatoare a unor instituţii caritabile, poetă, eseistă şi scriitoare.

Criticul de artă şi publicistul Nicolae Petraşcu a cunoscut-o personal, chiar la castelul Peleş, fiind plăcut surprins multitudinea de preocupări.

“Ca poetă, ca scriitoare, inima ei frământa atâtea doruri şi mintea ei atâtea gânduri, care cereau, vorba poetului, intrarea în lume, cereau veştmintele vorbirii, că era nevoită să scrie adeseori nopţile. Lista operelor ei este foarte mare şi unele din ele, prin întinderea şi ţinuta lor, sunt lucrări de primul plan. Ea nu şi-a uitat ca scriitoare ţara, traducând legende şi poezii populare româneşti şi făcându-le cunoscute lumii întregi”, scrie în memoriile sale Nicolae Petraşcu despre regină.

Carmen Sylva a scris şi proză, iar una dintre lucrările însemnate este “Cugetările unei Regine”. A scris peste o mie de poezii, nouăzeci de nuvele strânse în patru volume antologice, treizeci de opere dramatice şi patru romane.

Admiratoarea lui Eminescu

L-a admirat îndeosebi pe Mihai Eminescu, pe care l-a cunoscut prin intermediul unei bune prietene a poetului. Mai mult decât atât l-a decorat cu Ordinul „Bene Merenti”, ordin instituit de regele Carol I pentru merite deosebite, însă poetul a refuzat premiul, cunoscute fiind opiniile sale antidinastice.

O altă mare pasiune a reginei era muzica, căreia îi consacra o mare parte din timp. Elisabeta I cânta la orgă, pian şi clavecin, fiind în adolescenţă elevă a Clarei Shumann, sora marelui compozitor Robert Shumann, dar şi eleva lui Arthur Rubinstein.

La Palat avea o orchestră, în care prima vioară era George Enescu, pe care l-a încurajat în mod special să-şi continue studiile. Marele pianist Ignac Paderewscky spunea despre regină că “nu este nicio femeie în Europa care să simtă muzica ca ea”.

O altă îndeletnicire a Elisabetei I era desenul, în special lucrările în miniatură.

Regina îşi petrecea vacanţele de vară la Constanţa, într-un pavilion special construit de regele Carol I pentru ea. De câte ori auzea un vapor părăsind rada portului, agita o batistă de mătase albă în direcţia lui şi recita prin portavoce un poem. În memoria ei, sindicatele din navigaţie i-au ridicat o statuie în mărime naturală, orientată cu faţa spre mare.

Regina Maria a României spunea în memoriile sale că a învăţat foarte multe de la regina Elisabeta I.

„În ciuda atitudinii mele critice din tinereţe, astăzi îmi dau seama că am învăţat multe de la regina poetă. A fost un strălucitor model de amabilitate, de maniere perfecte şi de generozitate. A fost o mare personalitate, şi odată cu ea o întreagă epocă s-a sfârşit. A fost o figură unică – Carmen Sylva: regina poetă“.