Octavian Saiu, despre Ion Caramitru: Hamlet, dincolo de teatru, pe scena istoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Caramitru, în rolul Hamlet                                                                 FOTO: Teatrul Bulandra

Astăzi, Ion Caramitru va fi înmormântat. Cortegiul cu trupul neînsufleţit al artistului Ion Caramitru se va opri, vineri, în jurul orei 12.00, în faţa Teatrului Naţional ”I. L. Caragiale”. "S-a stins o lume. El era o lume", spune profesorul şi criticul de teatru Octavian Saiu.

Text de Octavian Saiu

profesor şi critic de teatru

Dintre toţi actorii de oricând şi de oriunde, Ion Caramitru a fost poate singurul care a intrat fulminant pe scena istoriei, fără să părăsească niciodată teatrul şi filmul. Ne-a dat semnalul libertăţii în Decembrie 1989 şi a devenit simbolul acelui moment providenţial, care părea imposibil fără el. A rămas, însă, Actorul. Chiar şi atunci. 

Era Hamlet, prinţul dreptăţii şi adevărului, spunându-ne că am învins, că a început o nouă epocă. Mai de curând, după aproape trei decenii, a devenit Prospero, vrăjitorul cuvintelor ajuns la vârsta iertării şi a împăcării. 

Întregul său destin a stat sub semnul lui Shakespeare, în artă şi viaţă, deopotrivă. În atâtea roluri de neuitat, pe marele ecran, la Bulandra, la Naţional, în alte teatre ale Europei, a ştiut să fie mereu el însuşi, devenind de fiecare dată altcineva. Este motivul pentru care nu i s-a spus „Maestre”. Ar fi fost un titlu prea generic, căpătat de mulţi artişti şi nepotrivit tocmai din această pricină.

Caramitru a fost unic. Este unic. Şi îi înţelegem valoarea, personalitatea incomparabilă abia acum, când numele lui a devenit pe deplin o legendă. Cu Ion Caramitru, s-a stins nu doar un capitol din cultura română şi o filă din fiinţa acestui neam. S-a stins o lume. El era o lume. Iar noi, printr-o întâmplare la care merită să reflectăm, putem spune astăzi că am fost contemporanii lui.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova