Obiceiuri, datini, superstiţii de Ziua Sfântului Andrei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine cu rol ilustrativ FOTO Dorin Constanda

Data de 30 noiembrie este cunoscută la români drept ziua Sfântului Andrei, o zi încărcată de simbolistică, superstiţii şi datini. Se spune că Sfântul Andrei este ocrotitorul românilor deoarece el este cel care a creştinat poporul român după ce a poposit în Dobrogea.

Prima Biserică creştină de pe teritoriul ţării noastre şi primii preoţi ortodoxi poartă marca Sfântului Andrei, produs direct al acţiunilor acestuia. Pe lângă această semnificaţie, în conştiinţa românească dăinuie o serie de superstiţii, obiceiuri, unele explicabile, altele nu.

Obiceiurile şi datinile româneşti care învăluie această zi sunt numeroase şi au farmecul lor. Ziua de Sfântul Andrei generează atât bucurie, cât şi frică în rândurile românilor din pricina credinţei în strigoi şi moroi. Aceste obiceiuri şi superstiţii diferã şi în funcţie de zona geograficã, dar simbolistica este cam aceeaşi. Oamenii vizau belşugul, casãtoria, protecţia de elemente malefice şi cãutau un salvator în Sfântul Andrei.

Interesant este faptul cã românii îşi sãrbãtoresc patronul spiritual pe 30 noiembrie, iar ziua naţionalã, 1 decembrie, ziua unirii tuturor provinciilor româneşti, este imediat urmãtoarea. Cele douã componente, spiritualul şi istoricul se alãturã pentru a fi comemorate. Este o perioadã cu o mare încãrcãturã simbolicã. 

O explicaţie pentru existenţa obiceiurilor păgâne într-o zi de mare sărbătoare creştină este faptul că ziua de celebrare a Sfântului Andrei s-a suprapus zilei de celebrare a unei importante divinităţi dacice, personificare a lupului. Românii sunt creativi şi, desigur, au îmbogăţit această zi cu preziceri ale viitorului în dragoste şi ale prosperităţii.

Data de 30 noiembrie reprezintã şi ultima zi de toamnã din an, iar multitudinea de superstiţii şi obiceiuri marcheazã începutul iernii, încetinirea ciclului naturii, şi, implicit, momentul în care hotarul dintre viaţã şi moarte este extrem de fragil. Aceasta ar putea fi o altã explicaţie a faptului cã românii considerã noaptea de Sfântul Andrei momentul în care lumea celor vii se întrepãtrunde cu cea a spiritelor.

În noaptea de 29/30 noiembrie se crede că îşi fac apariţia strogoii şi moroii, duhuri rele, iar oamenii apelează la puterile magice ale usturoiului pentru a fi protejaţi. Uşile, ferestrele, grajdurile sunt unse cu usturoi, oamenii manâncă usturoi sau chiar se ung pe corp cu el pentru a nu fi atacaţi de aceste creaturi nefaste. Aceste obiceiuri pãgâne sunt menite a asigura protecţieoamenilor, animalelor şi gospodãriilor. Se crede ca în această noapte „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „minţile oamenilor” şi „rodul livezilor”. Maleficul se îmbinã cu beneficul, dar binele învinge din nou.

Citeşte continuarea pe historia.ro

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”