„Oamenii DaDa“, Gigi Căciuleanu şi Lari Giorgescu, la Adevărul Live, de la ora 14.00

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Caciuleanu si Lari Giorgescu FOTO Eduard Enea

Anul acesta, dadaismul împlineşte 100 de ani. Unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români pe plan mondial, coregraful  Gigi Căciuleanu, a pregătit o nouă premieră, „l’Om  DAdA”, spectacol de teatru coregrafic, prezentat la sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti.

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul LIVE

"Defragmentăm, aruncăm ceva din noi pe scenă şi în viaţă. De ce 'L'Om DAdA'? Pentru că am vrut să alătur aceste cuvinte — 'om' în limba română, cu 'dada' — universalul. Am pornit de la 'L'homme approximatif', textul lui Tristan Tzara, teribil de poetic, deloc absurd, frumos, nefragmentat, stufos, plin de semnificaţii, foarte actual chiar şi după 100 de ani. 'Omul aproximativ' este de fapt arhetipul omului cât se poate de exact, şi anume actorul şi dansatorul", explică Gigi Căciuleanu.

Gigi Căciuleanu spune că "L'Om DAdA" este un spectacol foarte actual, pentru că vine ca o continuare a "D'ale noastre". "Acolo, discursul lui Caţavencu a fost dezmembrat în vocale, ceea ce a reprezentat, de fapt, o acţiune dadaistă", precizează artistul.

Aflat la cel de-al 4-lea proiect alături de Gigi Căciuleanu, actorul Lari Giorgescu mărturiseşte la rândul lui: "Propunerea de a lucra pe un text de Tristan Tzara este cu atât mai binevenită cu cât descopăr, cu uimire, cât de apropiaţi suntem cu toţii de curentul dadaist; de cele mai multe ori, fără să ştim. Cred că acesta va fi şi sentimentul publicului, la sfârşitul spectacolului".

Coregraful Gigi Căciuleanu şi actorul Lari Giorgescu vor fi prezenţi în studioul Adevărul Live, de la ora 14.00.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil