O imagine emoționantă, din timpul asedierii Mariupolului, desemnată Fotografia Anului la World Press Photo 2023

0
Publicat:

Fotografia unei femei însărcinate care era salvată dintr-o maternitate distrusă de bombardamente în oraşul ucrainean Mariupol a fost desemnată câştigătoarea ediţiei 2023 a prestigiosului concurs World Press Photo, informează DPA, potrivit Agerpres.

Evgheni Maloletka, în fața imaginii premiate Foto Profimedia

Fotograful ucrainean Evgheni Maloletka a fost recompensat cu premiul I pentru această imagine, care s-a impus la categoria "Photo of the Year" ("Fotografia anului"), a anunţat juriul competiţiei, reunit joi la Amsterdam.

Acea fotografie, realizată pe 9 martie 2022 pentru agenţia de presă AP, i-a şocat pe oamenii din lumea întreagă.

Imaginea prezintă o femeie rănită, cu o sarcină înaintată, care era transportată pe o targă în afara maternităţii bombardate din Mariupol. Femeia şi copilul ei au murit la scurt timp după aceea.

"Această fotografie a captat suferinţa umană cauzată de invazia Rusiei în Ucraina", a declarat preşedintele juriului concursului, Brent Lewis.

Asediul Mariupolului. Fotografia anului la World Press Photo 2023 Foto Profimedia

Potrivit membrilor juriului, câştigătorii concursului din acest an au prezentat în imaginile lor cele mai importante chestiuni de pe agenda globală din 2022. Fotografiile câştigătoare au fost selectate din aproximativ 60.000 de imagini propuse în mai multe categorii.

Premiul pentru cea mai bună fotografie la categoria "Story of the Year" ("Povestea anului") i-a fost atribuit danezului Mads Nissen pentru o serie de imagini ce prezintă condiţiile dificile în care trăiesc mulţi dintre afgani sub regimul talibanilor.

Fotografa armeană Anush Babajanyan a fost recompensată la categoria "Long-Term Project Award" ("Premiul Proiect pe Termen Lung") pentru o serie de fotografii despre criza apei din Asia Centrală, agravată de schimbările climatice.

Egipteanul Mohamed Mahdy s-a impus la categoria "Open Format Award" ("Premiul Format Deschis") cu proiectul unui documentar în imagini despre un sat pescăresc de lângă Alexandria.

Peste 3.700 de fotografi din 127 de ţări s-au înscris în competiţia din acest an. Mai întâi, juriile regionale au desemnat fotografiile câştigătoare din regiunile lor în mai multe categorii.

Joi au fost anunţaţi câştigătorii celor patru categorii globale.

Toate fotografiile câştigătoare vor fi prezentate într-o expoziţie ce va fi vernisată în peste 60 de oraşe din lumea întreagă. Prima expoziţie din această serie de evenimente va fi vernisată la Amsterdam, sâmbătă.

Mai multe pentru tine:
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”