O carte despre ţara lichelelor politice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Ultimul bal la Şarpele Roşu“, cea mai recentă carte a lui Dinu Săraru, a fost lansată miercuri, la Restaurantul Marshall din Bucureşti. Academicianul Răzvan Theodorescu şi jurnalistul Ion Cristoiu s-au aflat alături de scriitor, pentru a vorbi despre volumul apărut la Editura Adevărul Holding.

„Întâmplător, am citit această carte. Spun asta, pentru că toţi cei care vorbesc despre cărţi, la lansări, vorbesc despre ele fără să le fi citit" a deschis discuţia jurnalistul Ion Cristoiu. În opinia acestuia, Dinu Săraru este „cel mai mare romancier politic al vremii noastre". „De fapt, cred că singurul, pentru că atât în anii comunismului, cât şi în anii postdecembrismului, descrie cu o minuţiozitate halucinantă, dar şi cu o răceală gen Caragiale, lumea înaltă a politicii."

Şapte ani pentru un volum

Ion Cristoiu a avertizat că în această carte nu există niciun cuvânt despre ideologie, despre voinţa populară sau despre electorat. „Veţi găsi: preocupări pentru licitaţii trucate, pentru comisioane, preocupări despre cum să-l chemăm pe ăla la Parchet în campania electorală, ca să vină cu bani şi la noi, preocupări ale oamenilor de afaceri de a juca la mai multe capete", a completat Ion Cristoiu.

Academicianul Răzvan Theodorescu consideră că prin acest roman, „Ultimul bal la Şarpele Roşu", Dinu Săraru pune în evidenţă tot ce are mai perfid lumea politică. „Toată colcăiala în care ne zbatem şi pe care o regăsim în romanul lui Dinu Săraru este aceea a lipsei unui lider într-o Românie care a avut mari oameni politici. România nu are oameni politici, ci lichele amuzante, lichele inteligente, lichele mai pitoreşti sau mai scârboase şi proşti cu duiumul", a spus academicianul Răzvan Theodorescu.

„M-am chinuit şapte ani cu cartea asta. Şapte ani am tras de mine ca de un câine. Nu mai aveam speranţă s-o mai văd tipărită. Am scris-o greu. Am scris-o, ca pe toate cărţile mele, cu propria mea experienţă de viaţă, călcat în picioare, ca toată lumea, de viaţa pe care m-am străduit s-o descriu", a spus scriitorul Dinu Săraru (79 de ani). „Am această îngâmfare oltenească: m-am răcorit scriind «Ultimul bal la Şarpele Roşu». S-ar putea să vă răcoriţi şi dumneavoastră, citind această carte", i-a îndemnat Dinu Săraru pe cititorii săi.

"Terminând de furat, rechinii încep să se mănânce între ei. Oamenii de afaceri au ajuns să se trimită unii pe alţii în arest preventiv."
Ion Cristoiu
jurnalist

"M-am răcorit, scriind «Ultimul bal la Şarpele Roşu». S-ar putea să vă răcoriţi şi dumneavoastră, citind această carte."
Dinu Săraru
scriitor

Fragment din volum

„La sfârşitul acelei primăveri a anului 2000, prăbuşită mai repede ca niciodată în vatra de foc pustiitor a unei veri criminale, începuse şi un val de sinucideri în rândurile îmbogăţiţilor de ultimă oră: n-apucau bine, unii dintre ei, să-şi inaugureze vilele orgolioase, cu trei, şi patru, şi cinci etaje, majoritatea ca nişte palate, cu terase suspendate şi balcoane îmbrăcate în cele mai savante broderii din fier forjat, cu peroane generoase, îmbrăţişate de maiestuoase scări de marmură coborând în volute largi în mijlocul grădinilor sufocate de explozia cărnoasă a risipei de flori şi de brăduţi argintii sau roşii, ca şi când ar fi fost incendiaţi şi acele lor concurau jarul, sau oprindu-se brusc, desigur intenţionat, în faţa oglinzilor albastre ale piscinelor răsfrângând cerul, nici n-apucau bine unii dintre atât de fericiţii amfitrioni ai recepţiilor inaugurale să-şi ia rămas-bun de la ultimii musafiri, mereu geloşi, fireşte, şi să-şi savureze noua victorie în ascensiunea spre vârful clasamentului primilor trei sute de supermiliardari, şi fotoreporterii de la «Ultima oră» se şi trezeau înghesuiţi pe aceleaşi scări de marmură, ambiţionaţi să imortalizeze tot primii, pentru ediţiile-fulger, chipul învingătorului de numai cu o seară înainte, acum cu tâmpla găurită sau atârnând resemnat în ştreangul legat meticulos de clanţa aurită a uşii de la sufragerie".

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile