Noaptea alegerilor, prin ochii lui Klaus Iohannis. Cel de-al doilea volum al preşedintelui Iohannis, lansat la Bookfest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sărbătorirea alegerilor în Piaţa Universităţii  FOTO: Dragoş Asaftei

Volumul "Primul pas", al preşedintelui Klaus Iohannis, publicat la Curtea Veche Publishing, va fi lansat, în prezenţa preşedintelui României, sâmbătă, pe 23 mai, la Bookfest,  de la ora 15.00, la standul editurii din pavilionul C2. Adevărul.ro prezintă fragmente din cel de-al doilea volum scris de preşedintele României.

Pentru aceasta ediţie a Târgului Internaţional de Carte Bookfest, ce se va desfăşura în Bucureşti între 20 şi 24 mai 2015, Curtea Veche Publishing pregăteşte o nouă carte semnată de Preşedintele Romaniei, Klaus Iohannis. Volumul “Primul pas” va fi lansat in dupa-amiaza zilei de sâmbata, 23 mai, la standul editurii, şi va dezvalui informaţii din culisele campaniei electorale şi din primele zile ale mandatului de Preşedinte.

Cartea va reprezenta o continuare a volumului “Pas cu pas”, lansat la finalul anului trecut şi vândut în peste 130.000 de exemplare, marcând numeroase recorduri editoriale. Astfel, dupa ce a fost cea mai cautată carte din istoria Gaudeamus, cu aproape 8.000 de exemplare achiziâionate la editia din 2014 a târgului de carte, volumul “Pas cu pas” de Klaus Iohannis a devenit una dintre cărţile cu cea mai rapidă ascensiune în topul vânzărilor din Romania, atingând cifre rar intalnite pentru piata de carte din Romania, atât pentru ediţia tiparită, cât şi pentru cea în format electronic. Curtea Veche Publishing a primit solicitari pentru traducerea volumului în limbile bulgară, germană, maghiară si olandeză.

Adevărul.ro prezintă, în exclusivitate un serial cu fragmente din cel de-al doilea volum al Preşedintelui.

Noaptea alegerilor

Există, pentru fiecare dintre noi, momente când ştim cu certitudine că viaţa ni se va transforma în profunzime. Toate semnele din jur indică o trecere către un alt nivel, dorit poate, dar încă necunoscut. Subit, uneori chiar într-o fracţiune de secundă, toate tensiunile şi frământările, toate necunoscutele, însăşi starea lucrurilor, aşa cum o cunoşteam, se suspendă. Acela cred că este momentul în care schimbarea devine vizibilă, aproape palpabilă. Am ştiut că viaţa mea se schimbase în noaptea de 16 noiembrie 2014. 

Devenisem preşedintele României.
Mă aflam în acea noapte în mijlocul miilor de oameni care se adunaseră pe parcursul întregii seri pe Bulevardul Magheru din Capitală. Coborâsem între ei, în Piaţa Universităţii, avansam cu greu şi, umăr lângă umăr cu aceia care se strânseseră pentru a sărbători victoria, îmi era greu să percep altceva în afară de murmurul general de mulţumire care traversa acea masă de oameni în mişcare. Nu distingeam foarte bine mesajele care se scandau şi nici nu reuşeam să diferenţiez chipurile din mulţime. Peste tot vedeam numai zâmbete şi asta mi se părea incredibil. Mă simţeam de parcă ajunsesem într-un oraş minunat, după o călătorie obositoare, şi nimerisem în mijlocul unei petreceri la care toată lumea se înghesuia să ia parte. În astfel de momente, de euforie care coagulează şi exaltă grupuri de necunoscuţi, tendinţa e să cauţi feţe familiare. Brusc, te trezeşti împresurat de o mare de chipuri, iar privirea, pe care mii de ochi ţi-o caută din toate părţile, rătăceşte peste un cor în mişcare. Şi, pentru ca totul să fie încă şi mai straniu, îţi dai seama că acel cor este animat de prezenţa ta.

 

Este foarte greu să descrii aşa ceva, pentru că nimeni nu te pregăteşte pentru astfel de întâlniri şi pentru o asemenea intensitate. Vibraţia unei mulţimi unite prin entuziasm şi printr-un puseu instantaneu de satisfacţie nu poate fi decât aproximată atunci când încerci să o redai. Mulţi se aşteaptă ca acela care a fost personajul central al unei astfel de mobilizări spontane, electrizate de euforie, să aibă şi toate detaliile. Rareori se întâmplă asta: experienţele cele mai intense sunt, de multe ori, fulguraţii şi, după ce se duc, ce-ţi rămâne sunt frânturi de imagini, poate mai puţine decât ale cuiva care a urmărit totul de pe margine. Oamenii m-au întrebat, după ce am plecat din mijlocul mulţimii, dacă m-au amuzat glumele despre adversarul meu sau alte sloganuri scandate în piaţă. Adevărul este că nu-mi amintesc nici măcar un mesaj anume, ci doar faptul că îmi auzeam numele strigat necontenit, din toate părţile. Erau foarte multe steaguri tricolore, multe aplauze, telefoane agitate deasupra capetelor, lumini şi bliţuri, o adevărată recuzită a bucuriei. Primirea din Piaţa Universităţii m-a impresionat profund şi îmi dau seama acum că în noaptea de 16 noiembrie am trăit mai mult decât bucuria de a împlini un lucru în care am crezut cu toată fiinţa. A fost momentul de aur pe care orice politician îl aşteaptă: acela în care simţi în jurul tău un cerc bine sudat de solidaritate şi de încredere. (Fragment din "Primul pas", de Klaus Iohannis, Copyright Curtea Veche Publishing)
 

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta