Marile personalităţi şi ultimele lor cuvinte. Voltaire, întrebat dacă se leapădă de diavol: „Acum, bunul meu om, nu e timpul să îmi fac inamici”

De la un calm incredibil în faţa morţii, la glume şi până la regretul că nu au putut aduce o contribuţie mai mare omenirii- astfel de atitudini au fost exprimate de marile figuri ale istoriei în ultimele clipe ale vieţii. „Adevărul” prezintă cinci personalităţi şi ultimele lor cuvinte.

1.Voltaire şi prudenţa

În ciuda vârstei înaintate, în 1778, filosoful francez Voltaire (21 noiembrie 1694- 30 mai 1778)  mergea la premiera spectacolului „Irene”, montat după piesa sa. Pentru că era bolnav şi era sigur că sfârşitul i se apropie, acesta nota ceea ce credea că reprezintă ultimele sale gânduri.

 „Mor adorându-l pe Dumnezeu, iubindu-mi prietenii, fără să-mi urăsc inamicii şi detestând superstiţia”.

Totuşi, ceasul nu i-a bătut în acel moment, astfel că a apucat să se bucure de admiraţia celor care au văzut „Irene”, însă la scurt timp s-a îmbolnăvit din nou. Conform lui Jack Adler, detaliile în legătură cu trecerea sa în nefiinţă sunt incerte, dar o anumită relatare „pare apropiată firii sale chiar dacă este posibil să fie apocrifă” (aşa cum notează în volumul ”Soulmates from the Pages of History: From Mythical to Contemporary, 75  examples of the Power of Friendship”). 

Aflat pe moarte, preotul i-a cerut lui Voltaire să se lepede de diavol. 

„Acum, bunul meu om, nu e timpul să îmi fac inamici”, ar fi răspuns Voltaire.

Conform unei alte relatări a ultimelor clipe de viaţă ale filosofului, mai notează Adler, acesta ar fi refuzat să se dezică, murmurându-i unui grup de preoţi „lăsaţi-mă să mor în pace”. 

2. Marx spusese destule

Înainte ca Marx (5 mai 1818- 14 martie 1883) să moară răpus de bronşită, menajera sa i-a cerut să îi spună ultimele sale cuvinte pentru a le nota, ca să rămână posterităţii, după cum notează Joseph W. Lewis în  ”Last and Near-Last Words of the Famous, Infamous and Those In-Between”. 

„Ieşi afară şi lasă-mă în pace. Ultimele cuvinte sunt pentru proştii care nu au spus deja destule”, ar fi replicat Karl Marx.

3. Maria Antoaneta şi calmul de pe eşafod

Duă execuţia soţului său, regele Ludovic al XVI-lea, Maria Antoaneta (2 noiembrie 1755- 16 octombrie 1793) a câştigat în ultima perioadă a vieţii simpatie populară, percepţia poporului asupra sa cum că ar fi fost o regină extravagantă, pierzându-şi din intensitate, după cum remarcă Alan Bisbort în ”Famous Last Words”. Totul, mai ales datorită demnităţii pe care a afişat-o la umilitorul proces în faţa tribunalului revoluţionar. 

Cu o noapte înainte de execuţie, Maria Antoaneta a scris o ultimă scrisoare cumnatei sale, Elisabeta. „Sunt calmă, aşa cum sunt oamenii ai căror conştiinţă este curată”. Apoi, cu puţine momente înainte de execuţie, preotul care era prezent i-a spus să aibă curaj, iar Maria Antoaneta i-a răspuns: „Curaj? Momentul în care toate grijile mele se vor încheia nu este momentul în care curajul îmi va lipsi”, informează Historia.

Şi-a primit sentinţa cu calm şi tot aşa a urcat şi pe eşafod. 

„Se spune că urcând pe eşafod, către ghilotină, Maria Antoaneta l-a călcat pe picior pe călău, şi-a cerut scuze... <<Iertaţi-mă, domnule. Nu am făcut-o intenţionat>>”, scrie Bisbort despre ultimele momente de viaţă ale reginei. 

4. Thomas Edison şi poezia

Celebrul inventator american se stingea în octombrie 1931, din pricina diabetului. Aflată la căpătâiul acestuia, cea de-a doua soţie a lui Edison (11 februarie 1847-18 octombrie 1931), Mina, l-a întrebat dacă suferă. Conform lui Charles E. Pederson în volumul dedicat lui, ar fi răspuns: „Nu. Doar aştept”. 

„Apoi s-a uitat pe fereastra dormitorului său şi a rostit ultimele sale cuvinte: <<E foarte frumos acolo>>”.

5. Da Vinci şi insulta 

Lenoardo da Vinci (15 aprilie 1452- 2 mai 1519) este considerat geniul prin excelenţă, datorită excelenţei de care a dat dovadă în diverse domenii, de la matermatică la arte. Totuşi, în ultimele clipe de viaţă, acesta nu s-ar fi simţit împlinit în legătură cu ce avea să lase în urma sa.

„L-am insultat pe Dumnezeu şi omenirea pentru că munca mea nu a ajuns la calitatea la care ar fi trebuit să ajungă”, ar fi spus da Vinci, după cum notează Josepth W. Lewis în acelaşi volum amintit mai sus.