Kobborg: Conducerea ONB a fost anunţată că nu poate prezenta „Giselle”, decât dacă repetiţiile sunt supervizate de mine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coregraful Johan Kobborg a publicat, sâmbătă, un mesaj pe contul său de Facebook prin care explică faptul că managementul Operei Naţionale Bucureşti (ONB) a fost anunţat din 11 aprilie că nu mai poate pune în scenă spectacolul ”Giselle”, decât dacă repetiţiile sunt supervizate de balerinul danez.

”Decizia de a suspenda drepturile de punere în scenă a spectacolului «Giselle» aparţine coregrafului Ethan Stiefel, care i-a trimis încă din 11 aprilie o scrisoare lui Vlad Conta”, a scris coregraful Johan Kobborg pe contul său de Facebook. ”Managementul ONB a fost anunţat că nu mai are drepturile pentru «Giselle», decât dacă repetiţiile sunt supervizate de mine, o condiţie impusă de deţinătorii drepturilor de autor ca o garanţie a calităţii spectacolului, care este ceva obişnuit în lumea artistică”, a explicat coregraful.

Ignorând acest anunt, spune Johan Kobborg, conducerea Operei Naţională Bucureşti a decis să îi interzică accesul în instituţie, printr-un act datat 25 aprilie, ”fiindu-mi imposibil să repet cu baletul ONB”. ”Într-adevăr, am demisionat pe 12 aprilie, dar am fost rugat, de prim-ministru şi de ministrul Culturii, să reflectez asupra acestei decizii şi să rămân în România şi la ONB”, a mai notat Kobborg.

”Regret că s-a ajuns la această situaţie şi pentru faptul că publicul român are de suferit din cauza celor ce se petrec la ONB”, mai transmite Johan Kobborg, precizând că speră ca situaţia instituţiei să revină la normal cât de curând. 

Vineri, ONB a anunţat anularea reprezentaţiilor din zilele de 6 şi 8 mai ale spectacolului ”Giselle”, iar cei care şi-au achiziţionat bilete îşi pot recupera banii începând din 4 mai.

Opera Naţională Bucureşti a fost scena unor conflicte deschise între noua conducere numită de Vlad Alexandrescu, dirijorii Vlad Conta şi Tiberiu Soare, şi balerinul Johan Kobborg, care avea atribuţii de coordonare a Companiei de balet.  Tensiunile s-au accentuat, ducând la un vid de putere la ONB, fără conducere, astăzi, şi la demisia ministrului Culturii, criticat de preşedintele Klaus Iohannis pentru felul în care a gestionat criza de la Operă.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!