Kirill Serebrennikov, arestat la domiciliu, regizează un spectacol la Opera din Zurich de la 2.250 de kilometri distanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul Kirill Serebrennikov, care este arestat la domiciliu în Rusia, regizează de la 2.250 de kilometri distanţă opera comică "Così fan tutte", de Wolfgang Amadeus Mozart, care va avea premiera, duminică, la Zurich, notează The New York Times.

Kirill Serebrennikov, unul dintre cei mai importanţi regozori de scenă şi cineaşti ruşi, este arestat la domiciliu din august 2017, în aşteptarea procesului său în care este acuzat de corupţie, o pedeapsă pentru activitatea sa provocatoare care a iritat elita de la conducerea Rusiei. El este acuzat că a deturnat 133 de milioane de ruble, adică 2,3 milioane de dolari, din fonduri guvernamentale alocate festivalului pe care îl prezidează. Dacă va fi condamnat, riscă 10 ani de închisoare.

În ciuda arestării sale, care demonstrează din nou opacitatea Rusiei şi uneori sistemul judiciar arbitrar, Serebrennikov regizează o producţie a operei "Così fan tutte", de Mozart, care va avea premiera, duminică, la Zurich.

De o manieră care seamănă mai degrabă cu spionajul internaţional decât cu producţia de teatru, care implică schimburi de stickuri de memorie, un avocat face pe curierul şi cu extrem de multă răbdare, Opera din Zurich a găsit o cale pentru ca directorul să conducă repetiţiile din detenţie, aflat la 2.250 de kilometri.

În spaţiul din biroul companiei, unde marţi au avut loc repetiţii, un semicerc de scaune a fost aranjat în jurul unui iPad conectat la o instalaţie de sonorizare. Membrii distribuţiei şi echipa s-au aşezat alături de coregraful Evgeni Kulagin, care a colaborat mult timp cu Serebrennikov şi care-i este asistent de regie acum. Ei au luat legătura prin intermediul unui ecran cu Serebrennikov şi au aşteptat indicaţiile sale regizorale.

În următoarele 40 de minute care au urmat, regizorul a făcut observaţii atât de natură tehnică, cât şi filosofică, în rusă şi engleză.

"Dacă corpul vostru nu spune nimic, atunci corpul ucide vocea", i-a instruit el pe cântăreţi, pe care nu i-a văzut sau auzit în persoană. "Publicul are nevoie să înţeleagă tot ceea ce vede pe scenă fără a avea nevoie să citească supratitrarea".

"Nu pierde şansa de a arăta cu ce fel de sentimente ai părăsit scena", a continuat el despre o ieşire de care a fost nemulţumit. "Nu te grăbi!".

Serebrennikov a creat scenografia pe două nivele a producţiei, precum şi costumele acestui spectacol.

Regizor de teatru recunoscut în Europa şi realizator de filme prezentate în festivalurile de la Cannes şi Veneţia, el a fost arestat în noaptea de 21 spre 22 august 2017. El a fost arestat la domiciliul său din Moscova. Bunurile sale au fost confiscate de autorităţi în noiembrie.

Fără să fie un opozant deschis al preşedintelui Vladimir Putin, Serebrennikov a invocat de mai multe ori presiuni din partea autorităţilor asupra creaţiei artistice, motivate de apărarea valorilor tradiţionale. Creaţia sa, care abordează teme precum politica, religia sau sexualitatea, a fost adesea criticată de militanţii ortodocşi sau de autorităţi.

În vârstă de 49 de ani, Serebrennikov - reputat regizor, critic al politicii ruse şi mai ales al anexării peninsulei Crimeea de către Federaţie - spune că acuzaţiile au fost fabricate.

Anul acesta, filmul său "Leto" - despre muzicianul rock Viktor Tsoi - a fost inclus în selecţia Festivalului de la Cannes, iar la Bucureşti a rulat în festivalul Les Films de Cannes, pe 24 octombrie, când a fost organizat şi un moment special dedicat sprijinirii cineastului.

Mai multe pentru tine:
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!